Conform prevederilor art.


55 şi 56 din Legea nr. 168/1999, conducerile unităţilor se pot adresa Curţii de Apel, solicitând suspendarea grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei, dacă, prin aceasta, s-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.
Cererea de suspendare se adresează Curţii de Apel în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare, hotărârea instanţei fiind irevocabilă.

 

Încetarea grevei are loc prin:
– renunţare (atunci când jumătate din numărul membrilor sindicatelor reprezentative sau, după caz, al salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă la grevă);
– acordul părţilor, atunci când în urma negocierilor continuate pe timpul grevei, părţile în conflict ajung la un acord privind stingerea conflictului de interese;
– prin hotărâre judecătorească, atunci când unitatea s-a adresat cu o cerere instanţei privind încetarea grevei ca ilegală şi tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea, prin hotărâre definitivă, dispune încetarea grevei. Împotriva unei astfel de hotărâri se poate face recurs, care se judecă de către Curtea de Apel;
– prin hotărârea comisiei de arbitraj, care intervine (potrivit prevederilor art. 62 din lege) atunci când unitatea s-a adresat unei comisii de arbitraj, deoarece greva a durat legal 20 de zile şi continuarea ei ar fi de natură să afecteze interese de ordin umanitar.

 

Răspunderea juridică
În conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 168/1999, sunt considerate infracţiuni (deci angajează răspunderea penală):
– constrângerea unui salariat de a participa la grevă sau să refuze să participe la grevă [art. 50 alin.(1)];
– încălcarea interdicţiei şi a restricţiilor prevăzute de lege (art. 63 – 66) privind declararea grevei.
În ambele situaţii, pedeapsa este cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai gravă.
Conform prevederilor art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, dacă o persoană, prin ameninţări ori violenţe, împiedică sau obligă un salariat sau un grup de salariaţi să participe la grevă sau să muncească în timpul grevei, se face vinovată de comiterea unei contravenţii, sancţionată cu amendă, dacă nu a fost săvârşită în condiţii în care, potrivit legii penale, să fie
considerată infracţiune.

 

Răspunderea contravenţională este angajată  şi dacă organizatorii grevei împreună cu conducerea unităţii nu au luat măsurile necesare protejării bunurilor unităţii şi funcţionării continue a utilajelor şi instalaţiilor a căror oprire ar reprezenta un pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.
Răspunderea civilă (patrimonială) poate fi angajată în condiţiile art. 61 alin. (2) din lege, în cazul în care instanţa dispune încetarea grevei ca ilegală şi decide, la cererea celor interesaţi, obligarea persoanelor vinovate de declanşarea grevei (în speţă, organizatorii grevei) la plata despăgubirilor cerute de unitate, pentru pagubele ce i-au fost pricinuite.

Răspunderea civilă contractuală poate fi angajată în cazul grevelor spontane, situaţie în care practic nu există organizatori ai grevei ilegale. În aceeaşi situaţie, nimic nu împiedică pe angajator să antreneze şi răspunderea disciplinară pentru salariaţii care şi-au încălcat obligaţiile de serviciu.

 

Conflictele de drepturi
Conflictele de drepturi vizează exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg dintr-un act normativ sau dintrun
contract individual ori colectiv de muncă.
Conform prevederilor art. 67 şi 68 din Legea nr. 168/1999 sunt conflicte de drepturi următoarele:

 

a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. Spre exemplu: măsuri unilaterale luate de angajator, sau salariat, privind modificarea sau suspendarea contractului individual de muncă, aplicarea unor sancţiuni disciplinare, concedierea salariaţilor, neeliberarea unor documente solicitate de salariaţi, neacordarea unor drepturi salariaţilor (ex. drepturile băneşti, concedii etc), plata unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de părţi, etc;

 

b) conflictele în legătură cu executarea contractelor colective de muncă;

 

c) conflictele în legătură cu constatarea nulităţii contractelor individuale sau colective de muncă ori a unor clauze ale acestora;

 

d) conflictele în legătură cu constatarea încetării aplicării contractelor colective de muncă.

 

Potrivit prevederilor art. 69 din Legea nr. 168/1999, nu sunt considerate conflicte de drepturi, litigiile dintre unităţi şi persoanele care prestează diferite activităţi în folosul acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Conflictele de drepturi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti, competenţa materială, în primă instanţă fiind de regulă a tribunalelor.