| Functiile juridice ale contractului de transport |
|
|
|
| Written by Administrator | |
| Friday, 15 February 2008 | |
|
Înscrisul care materializează contractul de transport urmăreşte o triplă finalitate:
a) mijloc de probă pentru ambele părţi; b) ghid pentru executarea obligaţiilor cărăuşului; c) titlu de legitimare al cărătorului. Conosamentul îndeplineşte în plus titlu reprezentativ al mărfii ce-i formează obiectul. a) Funcţia probatorie a contractului de transport Contractul de transport, ca principal instrument probator pentru părţi, face o triplă dovadă: – atestă existenţa contractului de transport; – face proba obligaţiilor asumate de cărăuş faţă de cealaltă parte contractantă (călător, expeditor, destinatar); – certifică în transportul de mărfuri preluarea mărfii în posesia şi custodia cărăuşului angajându-i răspunderea corespunzătoare. b) Funcţia de ghid a contractului de transport În transportul de mărfuri clauzele cu caracter de îndrumare sunt deosebit de complexe. Pe lângă menţiunile uzuale (itinerar, destinaţie, persoana destinatarului), pot fi specificate eventuale transbordări necesare pe parcurs. Astfel, încărcătura sosită pe o navă maritimă în porturile Galaţi sau Brăila urmează să fie transbordată pe şlepuri pentru a continua deplasarea fluvială spre Austria sau Germania. Clauzele adiţionale mai conţin instrucţiuni de expediere. Menţiuni specifice sunt necesare în cazul unui transport mixt care se execută cu vehicule diferite (rutier, feroviar, aerian, maritim sau în transporturile succesive), cu traseu desfăşurat pe teritoriul mai multor state, ori de câte ori sunt aduse la îndeplinire în temeiul unui document de transport unic. c) Funcţia de legitimare a contractului de transport Posesorul înscrisului are calitatea de titular al drepturilor izvorâte din contractul de transport, drepturi pe care le poate exercita opunându-le valabil cărăuşului spre a-l obliga să-şi îndeplinească obligaţiile asumate. Călătorul este îndreptăţit să pretindă efectuarea deplasării convenite la data şi la mijlocul de transport corespunzătoare în condiţii de perfectă securitate tehnică. În transportul de mărfuri calitatea de titular aparţine iniţial expeditorului; ea trece asupra destinatarului din momentul în care documentul de transport îi survine. În plus, destinatarul are dreptul, în temeiul scrisorii de trăsură sau conosamentului, să ceară cărăuşului la staţia de sosire să-i elibereze lucrurile transportate. In raporturile contencioase, contractul de transport titularizează persoana îndreptăţită să acţioneze în justiţie sau în arbitraj comercial pe cărăuş şi să-i angajeze responsabilitatea contractuală. |
| Next > |
|---|
| Pentru cei din Iasi, vizitati hubul dc.e-iasi.com, special dedicat anuturilor(Vanzari&Cumparari) |