Articole despre drept
Locuinţa socială | Locuinţa socială |
|
|
|
| Written by Administrator | |
| Monday, 24 September 2007 | |
![]() help?when?? Au acces la locuinţă socială, în vederea închirierii, familiile cu un venit mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni sub nivelul venitului net lunar pe familie, pentru care se acordă ajutor social potrivit legii, majorat cu 10%. Venitul net lunar pe familie se stabileşte pe baza declaraţiei de venit şi a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale.
Locuinţele sociale se repartizează de către consiliile locale pe baza criteriilor stabilite anual de acestea şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită de consiliile locale, următoarele categorii de persoane: tinerii căsătoriţi care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială şi care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I şi II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii şi văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, şi ai Decretului-lege nr.118/1990, republicat, alte persoane sau familii îndreptăţite. Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale. Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Titularul contractului de închiriere este obligat să comunice primarului, în termen de 30 de zile, orice modificare produsă în venitul net lunar al familiei acestuia, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere. În cazurile în care venitul net lunar pe familie s-a modificat, autoritatea administraţiei publice locale va opera modificarea chiriei şi a subvenţiei acordate, cuvenite proprietarului. Locuinţele sociale realizate potrivit prezentei legi nu pot fi vândute. Nu pot beneficia de locuinţe sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care: a) deţin în proprietate o locuinţă; b) au înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990; c) au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe; d) deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă. Beneficiarii locuinţelor sociale nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinaţia spaţiului închiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii, după caz. Consilier juridic Andreea Zamfiroiu |
|
| Last Updated ( Monday, 24 September 2007 ) |
| < Prev | Next > |
|---|
| Pentru cei din Iasi, vizitati hubul dc.e-iasi.com, special dedicat anuturilor(Vanzari&Cumparari) |