Definirea societăţii prin raportare exclusivă la dispoziţiile Codului civil este proprie numai societăţilor fără personalitate juridică; dobândirea personalităţii juridice este un element caracteristic societăţilor comerciale.

B. Concepţia instituţionalistă
În concepţia instituţionalistă, care este mai modernă, societatea comercială este considerată o instituţie, deoarece se creează o nouă persoană juridică de drept privat, cu viaţă şi structură independente, asociaţii şi acţionarii neputând interveni în viaţa societăţii decât în cadrul formelor statutare.

C. Concepţii actuale
Autorii contemporani afirmă natura mixtă a societăţii comerciale, atât contractuală cât şi instituţională, aceasta din urmă prevalând, dat fiind că autonomia de voinţă a părţilor este limitată prin dispoziţii imperative ale legii, care au drept scop ocrotirea interesului general.
Se remarcă faptul că, dată fiind posibilitatea existenţei societăţii comerciale cu un singur asociat, importanţa condiţiei pluralităţii de asociaţi se estompează şi, prin urmare, ceea ce se consideră esenţial în ceea ce priveşte natura societăţii comerciale nu este natura contractuală, ci afectarea unor bunuri pentru realizarea unei finalităţi economice în cadrul unei unităţi distincte cu personalitate juridică proprie.
De asemenea, se poate considera că elementul esenţial în definirea societăţii comerciale este organizarea capitalului care se realizează prin constituirea societăţii comerciale şi, aşadar, societatea comercială este un mod de organizare juridică a întreprinderii.

3. Definiţia societăţii comerciale
Prof. Stanciu Cărpenaru defineşte societatea comercială ca „o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate”. În concepţia acestui autor, elementele caracteristice ale societăţii comerciale sunt: aporturile asociaţilor; intenţia de a exercita în comun o activitate comercială (affectio societatis) şi împărţirea beneficiilor.

Un alt autor, prof. Octavian Căpăţînă, defineşte societatea comercială ca fiind „o întreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii, ca subiect de drept autonom sau şi fără această însuşire, afectându-i bunurile necesare pentru a îndeplini actele şi faptele de comerţ specifice obiectului statutar de activitate”.

Elemente esenţiale definitorii ale societăţii comerciale în dreptul român:
–faptul că se constituie prin manifestarea de voinţă a uneia sau mai multor persoane;
–faptul că această manifestare de voinţă este în sensul afectării unor bunuri din patrimoniul propriu, pentru a face parte din patrimoniul social al noii societăţi comerciale;
–faptul că afectarea acestor bunuri are drept scop îndeplinirea, în comun, de acte şi fapte de comerţ, în vederea obţinerii de profit;
–faptul că această afectare de bunuri reprezintă un mod de organizare juridică a întreprinderii;
–faptul că se constituie o nouă persoană juridică de drept privat.

Societatea comercială poate fi definită ca fiind o formă a întreprinderii, cu personalitate juridică, pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, prin afectarea de bunuri în vederea îndeplinirii actelor şi faptelor de comerţ cuprinse în obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv, în vederea realizării de profit.