Art. 129 alin. 1 Codul de procedură civilă consacră caracteristicile procedurii acuzatoriale, precizând că părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.


De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească
actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. 1 precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Plecând de la realitatea că, părţile sunt singurele care au iniţiativă procesuală, rezultă că, judecătorul, în cadrul conflictului dintre părţi, trebuie să adopte o poziţie neutră.

 

Procedura inchizitorială se caracterizează prin faptul că, judecătorul manifestă rolul activ de a conduce dezbaterile, ceea ce
înseamnă că, acestea nu sunt lăsate la discreţia părţilor.
In procedura inchizitorială rolul hotărâtor îl are judecătorul, prin soluţionarea litigiului.
Fiind garantul legii pe care este chemat să o apere, judecătorul, prin soluţionarea litigiului cu care a fost învestit are şi rolul de a restabili legalitatea, a ordinii de drept din societate.

 

Rolul activ al judecătorului este un principiu fundamental, acesta realizându-se în tot cursul procesului civil, adică atât în faza judecăţii, ceea ce presupune judecata de fond în faţa primei instanţe, judecata în apel care este şi ea o judecată de fond, judecata căilor extraordinare de atac, cât şi în faţa executării silite, în condiţiile prevăzute de lege.
Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului şi în consecinţă la pronunţarea unor hotărâri temeinice şi legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept săstăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept.

 

Prin modificările aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, rolul activ al judecătorului se manifesta, conform art. 129, sub diferite forme:
– judecătorul, în tot cursul procesului conduce desfăşurarea acestuia, veghează la respectarea dispoziţiilor legale şi pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui în toate fazele procesuale pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.

 

Art. 128 alin. 2 Codul de procedură civilă arată că preşedintele poate deschide, suspenda şi ridica şedinţă. Judecata cauzelor civile se face de un complet de judecată care poate să fie format dintr-un judecător, doi judecători sau trei judecători, iar la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie şi din 9 judecători.
Datorită faptului că şedinţele de judecată sunt publice, în afara cazurilor prevăzute de lege, rezultă că accesul publicului în sala de judecată este limitat doar în condiţiile respective. Deşi şedinţele de judecată sunt publice, preşedintele completului exercită poliţia şedinţei, putând lua în baza dispoziţiilor art. 122 C pr. civ. măsuri pentru păstrarea ordinei şi bunei-cuviinţe.

 

Preşedintele completului de judecată poate înlătura din sala de şedinţă pe cei care nu mai au loc, pe minori, pe cei care au o ţinută necuviincioasă şi care tulbură mersul dezbaterilor.
Dacă printre cei îndepărtaţi din sală se află şi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi sub sancţiunea nulităţii i se vor aduce la cunoştinţă toate faptele petrecute în lipsa sa precum şi declaraţiilor celor ascultaţi (123 alin.1 Codul de procedură civilă). În condiţiile în care partea îndepărtată din sala de şedinţă a fost asistată de avocat, iar acesta a rămas mai departe în sală, dispoziţia legală nu este aplicabilă.

 

În ceea ce priveşte fixarea termenelor de judecată, dispoziţiile legale ale art. 114¹ Codul de procedură civilă prevăd ca preşedintele, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură îl dă în cunoştinţă reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate conform legii. În situaţia în care cererea de chemare în judecată a fost trimisă prin poştă, se citează şi reclamantul.

 

Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului odată cu citaţia, copii de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul de stabilit pentru judecată.
Sub rezerva discutării în contradictoriu la prima zi de înfăţişare, preşedintele, cu ocazia fixării termenului, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, precum şi alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.

 

În cazul în care în cererea de chemare în judecată nu se indică domiciliul pârâtului sau reclamantul nu a comunicat instanţei un alt domiciliu, atunci când citaţia trimisă la domiciliul indicat în cerere s-a restituit cu menţiunea că pârâtul nu locuieşte la aceea aderesă, nu se poate constata nulitatea cererii de chemare în judecată în baza art. 133 Codul de procedură civilă, deoarece acest text de lege nu prevede sancţiunea nulităţii pentru acest motiv.
Refuzul reclamantului de a completa cadrul procesual sau de a completa probatoriul nu poate fi sancţionat cu nulitatea cererii de chemare în judecată.

 

De asemenea, nu poate fi anulată cererea pentru lipsa obiectului deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamantul a dedus judecăţii nişte pretenţii concrete.
Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea, în condiţiile art. 303 alin. 5 Codul de procedură civilă să o înapoieze părţii prezente dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.

 

În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare.
Rolul activ al judecătorului se manifestă şi sub aspectul că va pune în vedere părţilor termenul şi condiţiile în care se pot solicita probe şi contraprobe. Va explica părţilor consecinţele unor acte de dispoziţie pe care intenţionează să le facă.

 

Dacă judecătorului i se înfăţişează acte de dispoziţie sub forma renunţării achiesării, tranzacţiei trebuie să verifice dacă aceste acte nu urmăresc vreun scop ilicit sau să nu prejudicieze alte persoane.
În cazul în care se constată că actul de dispoziţie urmăreşte un alt scop decât cel legal, cererea va fi respinsă şi în consecinţă judecata cauzei va fi continuată.

 

Dacă renunţarea la judecată intervine după intrarea în judecata fondului procesului, legea cere şi consimţământul pârâtului care are interesul să se soluţioneze litigiul definitiv şi să nu fie expus la un nou proces.
Rolul activ al judecătorului trebuie să se manifeste de la primirea cererii de chemare în judecată până la pronunţarea hotărârii.

Astfel, dispozitivul hotărârii judecătoreşti trebuie să indice calea de atac la care partea este îndreptăţită şi termenul de exercitare.

– Judecătorul este în drept să ceară părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea de drept pe care acestea le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, precum şi să pună în dezbaterea părţilor orice
împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

 

În virtutea rolului activ, judecătorul este în drept să pună în discuţiapărţilor orice împrejurări de fapt sau de drept necesare soluţionării cauzei, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 129 alin. 6 Codul de procedurăcivilă.
În aceste condiţii, instanţa poate pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a unor terţe persoane sau schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată.
Dacă acţiunea nu este corect fundamentată în drept, dar estesuficient motivată în fapt, instanţa este obligată să dea calificarea legală a acesteia.
Este posibil ca după închiderea dezbaterilor să fie necesară lămurirea unei împrejurări de fapt sau de drept, sau să fie invocată încălcarea unei norme de ordine publică.

 

În acest caz, în virtutea rolului activ şi în concordanţă cu principiul contradictorialităţii şi a dreptului de apărare, instanţa poate să repună cauza pe rol astfel încât părţile să aibă posibilitatea să discute în contradictoriu şi să-şi formuleze apărarea faţă de împrejurarea invocată din oficiu de către instanţă.
– Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi
legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părţile se împotrivesc (art. 129 alin. 5 Codul de procedură civilă).

 

Această modalitate de manifestare a rolului activ al judecătorului este una dintre cele mai importante deoarece instanţa are dreptul şi obligaţia de a descoperi adevărul şi, în consecinţă, să ordone administrarea probelor necesare soluţionării cauzei chiar dacă părţile se împotrivesc.
În cazul în care instanţa ordonă din oficiu administrarea unor probe, trebuie să aibă în vedere în primul rând ca proba dispusă să îndeplinească cumulativ condiţiile de admisibilitate51 şi, în al doilea rând, să fie pusă în discuţia părţilor pentru a nu se aduce atingere principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare.

 

Instanţa nu poate să respingă ca tardivă proba propusă de reclamant pentru a dovedi tocmai o împrejurare de fapt, ca ulterior să respingă şi acţiunea întrucât nu există dovezi în sensul susţinerilor reclamantului.