Home arrow Diverse arrow Procedura de înregistrare a mărcii

Reclama


Procedura de înregistrare a mărcii PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Administrator   
Wednesday, 26 September 2007

Dreptul la marcă aparţine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.
Cererea de înregistrare a unei mărci conţinând datele de identificare a solicitantului, reproducerea mărcii, precum şi indicarea produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este cerută, redactată în limba română, se depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi constituie depozitul naţional reglementar al mărcii. Cererea se va referi la o singură marcă.
Cererea va prezenta menţiuni exprese, atunci când marca:
a) conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b) este tridimensională.
Cererea va conţine şi datele privind calitatea solicitantului. Cererea va conţine, dacă este cazul, şi o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii.

 În termen de o lună de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează dacă sunt îndeplinite conditiile cu privire la continutul cererii.


Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile specifice, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile notificate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mărcii a fost completată .

 Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează, în fond, cererea de înregistrare a mărcii, în termen de 6 luni de la data plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii.

Dacă în urma examinării cererii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea mărcii şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a mărcii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifică aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să-şi poată prezenta punctul de vedere ori să-şi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
La expirarea acestui termen, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide, după caz, înregistrarea mărcii, respingerea cererii de înregistrare a mărcii ori va lua act de retragerea cererii.

În termen de 3 luni de la data publicării mărcii, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industrială protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu privire la marca publicată.
Opoziţiile trebuie să fie formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege.
În cazul neplăţii taxelor legale pentru opoziţie se consideră că opoziţia nu a fost făcută.

                                                                                                             Consilier juridic Andreea Zamfiroiu

 

 

Last Updated ( Wednesday, 26 September 2007 )
 
< Prev   Next >