| Reprezentarea(1) |
|
|
|
| Written by Administrator | |
| Wednesday, 16 January 2008 | |
|
În cursul judecăţii, inculpatul şi celelalte părţi, pot fi reprezentate, adică la proces se prezintă pentru dumneavoastră apărătorul ales sau persoana mandatată legal, cu excepţia cazurilor în care prezenţa este obligatorie. Pentru situaţia în care sunteţi inculpat, reprezentarea dumneavoastră în procesul penal, la instanţă, este posibilă numai în anumite situaţii prevăzute de lege, respectiv:
-la judecarea cauzei în primă instanţă ( la judecătorie) ori la rejudecarea cauzei după ce hotărârea a fost desfiinţată în apel sau casată în recurs,numai dacă,pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amendă sau închisoare de cel mult un(1) an; -la judecarea cauzei în căile de atac (apel sau recurs). Când instanţa de judecată apreciază necesară prezenţa inculpatului, poate dispune aducerea dumnevoastră. Dacă aveţi calitatea de parte vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, reprezentarea dumneavoastră în proces este întotdeauna admisă. Este bine de ştiut că, în situaţia în care, într-un proces penal, în anumite cauze, aveţi calitatea de parte vătămată şi aţi chemat în judecată o persoană pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă, prezenţa dumneavoastră la proces sau a reprezentantului, este obligatorie, întrucât dacă lipsiţi la 2 termene de judecată, consecutive, încetează procesul penal. Potrivit dispoziţiilor art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală, prezenţa dumneavoastră sau reprezentarea, este obligatorie când formulaţi plângere pentru lovire sau alte violenţe (art.180), vătămare corporală din culpă (art. 184 alin.1), ameninţare (art. 193 ), insultă (art. 205 ), calomnie (art. 206), furt între rude (art. 210), abuz de încredere (art. 213), tulburarea de posesie (art. 220) Cod penal. |
|
| Last Updated ( Thursday, 17 January 2008 ) |
| < Prev | Next > |
|---|
| Pentru cei din Iasi, vizitati hubul dc.e-iasi.com, special dedicat anuturilor(Vanzari&Cumparari) |