Reclama


Cod caen(pe larg) PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Administrator   
Thursday, 06 September 2007

CLASIFICAREA
ACTIVITĂŢILOR DIN ECONOMIA NAŢIONALĂ
(Ediţie revizuită)
CAEN Rev. 1


Institutul Naţional de Statistică

Clasificare

din 26 noiembrie 2002

a activităţilor din economia naţională (Ediţie revizuită) - CAEN Rev. 1

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 908 din 13 decembrie 2002



NOMENCLATORUL CAEN Rev. 1 - Note explicative
Secţiune/ Denumire
Subsecţiune/Diviziune/
Grupă/Clasă

A AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE, SILVICULTURĂ

Secţiunea A acoperă exploatarea resurselor naturale vegetale şi animale. Secţiunea cuprinde activităţile de obţinere a recoltelor de plante vegetale, creşterea animalelor, activităţi din domeniul forestier, obţinerea altor plante şi preluarea de animale dintr-o fermă sau din habitatul lor natural.

AA AGRICULTURĂ, VÂNĂTOARE, SILVICULTURĂ

01 Agricultură, vânătoare şi servicii anexe
În cadrul diviziunii 01 se disting mai întâi două activităţi de bază:
- Producerea de produse vegetale (01.1: Cultivarea plantelor ...) şi
- Producerea de produse animale (01.2: Creşterea animalelor).
În cadrul grupei 01.1 se face distincţia între
. cultivarea plantelor vegetale care urmează un ciclu anual (01.11 şi 01.12), cum este cultivarea cerealelor, a legumelor şi a florilor;
. cultivarea plantelor cu un ciclu lung, cum sunt livezile de pomi fructiferi, viţa de vie şi plantaţiile de arbuşti fructiferi (de ex. zmeur, coacăz, afin etc.), vezi (01.13).
În cadrul grupei 01.2 (Creşterea animalelor de fermă), activităţile sunt grupate conform speciei de animale şi nu conform tipului de produs obţinut (de ex. carne, lapte, piei etc.) şi fară a face distincţia între creşterea animalelor în spaţii închise (fără păşunat) şi creşterea animalelor pe păşuni deschise.
Grupa 01.3 (Activităţi mixte) se îndepărtează de la principiile obişnuite de identificare a activităţii principale. Se acceptă faptul că multe holdinguri agricole au o producţie de produse vegetale şi animale raţional echilibrată şi că ar fi arbitrar să le clasificăm într-o categorie sau în cealaltă. Anumite operaţiuni, cum sunt pregătirea solului, plantarea, recoltarea şi administrarea, care în mod normal fac parte din activitatea fermei, pot fi efectuate de unităţi agricole de susţinere, pe bază de tarif sau contract, ca servicii agricole (01.41) sau ca servicii de reproducere a animalelor (01.42).
Activitatea agricolă exclude orice prelucrare ulterioară a produselor agricole (clasificate în diviziunea 15: Fabricarea produselor alimentare, şi diviziunea 16: Fabricarea produselor din tutun), în afară de cea necesară pregătirii lor pentru pieţele primare. Dar, ca o excepţie de la regula generală de clasificare a activităţilor integrate, o unitate care îşi prelucrează la fermă propria producţie agricolă este clasificată în diviziunea 01, chiar dacă rezultatul este în mod normal produsul diviziunii 15 şi 16. Exemple sunt următoarele:
- Cultivarea strugurilor şi producerea de vinuri din aceştia.
- Cultivarea măslinilor şi producerea de ulei de măsline din recolta proprie.
Diviziunea exclude activităţile de construcţie în câmp (de ex. terasarea terenului agricol, drenarea, pregătirea orezăriilor etc.) clasificate în Diviziunea 45 (Construcţii) precum şi activităţile desfăşurate de cumpărătorii şi asociaţiile cooperatiste angajate în comercializarea produselor agricole clasificate în Secţiunea G (Comerţul în vrac şi cu ridicata; ...)

011 Cultivarea plantelor; grădinăritul destinat pieţei; horticultura
Această grupă include, de asemenea:
- cultivarea de plante, în sere

0111 Cultivarea cerealelor, porumbului şi a altor plante n.c.a.
Această clasă include:
- cultivarea cerealelor: grâu, secară, orz, orzoaica, ovăz, orez, porumb, sorg etc.;
- cultivarea cartofilor;
- cultivarea sfeclei de zahăr;
- cultivarea tutunului, inclusiv prelucrarea lui preliminară (recoltarea şi uscarea frunzelor de tutun);
- cultivarea plantelor producătoare de seminţe sau fructe oleaginoase (floarea soarelui, soia, arahide etc.), precum şi a plantelor tehnice oleaginoase (in pentru ulei, răpită, ricin etc.);
- producerea seminţelor de sfeclă de zahăr şi a seminţelor de plante furajere (inclusiv a masei verzi de nutreţuri: lucerna, trifoi etc.);
- cultivarea conurilor de hamei, a rădăcinilor şi tuberculilor cu conţinut ridicat de amidon sau inulină;
- cultivarea bumbacului; cultivarea a diverse plante textile (in pentru fibră, cânepă); topitul plantelor care au fibre textile;
- cultivarea plantelor leguminoase uscate, ca: fasolea şi mazărea de câmp;
- cultivarea plantelor medicinale utilizate în principal în farmacie sau la prepararea de insecticide, fungicide ori în alte scopuri similare;
- cultivarea plantelor vegetale n. c. a.
Această clasă exclude:
- cultivarea pepenilor, vezi 01.12;
- cultivarea porumbului dulce, vezi 01.12;
- cultivarea altor legume, vezi 01.12;
- producerea de specialităţi horticole, vezi 01.12;
- cultivarea plantelor pentru băuturi răcoritoare, vezi 01.13;
- cultivarea plantelor pentru mirodenii, vezi 01.13;
- cultivarea măslinilor, vezi 01.13;
- cultivarea de plante cu fibre, folosite pentru împletituri, vezi 02.01;
- culegerea fructelor de pădure şi a altor produse naturale, vezi 02.01;
- colectarea produselor forestiere şi a altor produse de masă lemnoasă, provenite din flora spontană, vezi 02.01

0112 Cultivarea legumelor, a specialităţilor horticole şi a produselor de seră
Această clasă include:
- cultivarea legumelor: tomate, ceapă, usturoi, varză, salată, castraveţi, ardei, vinete, morcovi, fasole păstăi, mazăre verde, porumb dulce, pepeni verzi şi galbeni, dovlecei etc.;
- cultivarea plantelor aromatice proaspete: ardei iute, pătrunjel, haţmaţuchi, tarhon, maghiran, busuioc, capere etc.;
- cultivarea ciupercilor, culesul ciupercilor de pădure, a trufelor sau a bureţilor de pădure;
- cultivarea florilor;
- producerea de seminţe de flori, fructe sau legume;
- cultivarea plantelor pentru răsaduri, sau a plantelor folosite în scopuri ornamentale, inclusiv a gazonului pentru transplantare.
Această clasă exclude:
- cultivarea cartofilor, vezi 01.11;
- cultivarea sfeclei de zahăr, vezi 01.11;
- cultivarea seminţelor şi fructelor oleaginoase, vezi 01.11;
- cultivarea bumbacului sau a altor plante textile, vezi 01.11;
- cultivarea plantelor pentru mirodenii, vezi 01.13;
- cultivarea măslinilor, vezi 01.13;
- obţinerea produselor de pepinieră, vezi 02.01;
- cultivarea brazilor şi a altor conifere, pentru Crăciun, vezi 02.01

0113 Cultivarea fructelor, nucilor, a plantelor pentru băuturi şi mirodenii
Această clasă include:
- producerea de fructe: mere, pere, prune, cireşe, vişine, caise, piersici, căpşuni, zmeură, citrice, smochine, banane, avocado etc.;
- cultivarea de struguri pentru vin şi a strugurilor de masă;
- producerea de vin din struguri producţie proprie;
- cultivarea de nuci comestibile, inclusiv nuci de cocos;
- cultivarea plantelor pentru băuturi, cum sunt cafeaua, ceaiul, cacaoa;
- cultivarea mirodeniilor: cimbru, coriandru, anason, dafin, piper, nucuşoară, scorţişoară;
- cultivarea măslinilor pentru producţia de ulei şi pentru consumul direct;
- producerea de ulei de măsline din măsline producţie proprie.
Această clasă include, de asemenea:
- culesul fructelor sălbatice şi alunelor de pădure.
Această clasă exclude:
- cultivarea arahidelor, vezi 01.11;
- cultivarea conurilor de hamei, vezi 01.11;
- cultivarea legumelor producătoare de fructe: tomate, pepeni verzi, castraveţi etc., vezi 01.12;
- cultivarea de plante aromatice proaspete: pătrunjel, mărar, leuştean şi tarhon, vezi 01.12;
- producerea de ulei de măsline, alta decât din măsline producţie proprie, vezi 15.42;
- fabricarea de cacao, vezi 15.84;
- prelucrarea frunzelor de ceai şi a cafelei, vezi 15.86;
- producerea de vinuri, alta decât cea din struguri producţie proprie, vezi 15.93

012 Creşterea animalelor

0121 Creşterea animalelor, activitatea fermelor pentru obţinerea laptelui
Această clasă include:
- creşterea bovinelor;
- producerea de lapte de vacă brut
Această clasă exclude:
- îngrijirea şi întreţinerea animalelor de fermă, vezi 01.42;
- prelucrarea laptelui în afara fermei sau gospodăriei, vezi 15.51

0122 Creşterea ovinelor, caprinelor, cabalinelor, măgarilor, catârilor şi asinilor
Această clasă include:
- creşterea ovinelor şi caprinelor;
- creşterea şi reproducerea cailor, asinilor, măgarilor sau catârilor;
- producerea de lână brută;
- producerea de lapte brut, de oaie şi capră
Această clasă exclude:
- tunsul oilor pe bază de tarif sau contract, vezi 01.42;
- producerea de lână dărăcită, vezi 15.11;
- întreţinerea grajdurilor pentru caii de curse şi a şcolilor de echitaţie, vezi 92.62

0123 Creşterea porcinelor
Această clasă include:
- creşterea porcinelor pentru prăsilă, producţie şi sacrificare

0124 Creşterea păsărilor
Această clasă include:
- creşterea păsărilor: găini şi pui de găină, curcani, gâşte, raţe şi bibilici;
- obţinerea producţiei de ouă
Această clasă exclude:
- creşterea altor păsări, vezi 01.25;
- producerea de pene şi puf, vezi 15.12

0125 Creşterea altor animale
Această clasă include:
- creşterea albinelor şi producerea de miere şi ceară;
- creşterea iepurilor;
- creşterea animalelor cu blană, producerea de piei brute;
- creşterea viermilor de mătase, producerea de gogoşi de mătase;
- creşterea şi reproducerea animalelor de companie;
- creşterea reptilelor de apă şi a broaştelor, în bazine;
- creşterea şerpilor;
- creşterea de diverse alte animale
Această clasă exclude:
- întreţinerea şi îngrijirea animalelor de fermă, vezi 01.42;
- producerea de piei şi blănuri brute provenite din vânătoare, vezi 01.50;
- dresarea animalelor de companie, vezi 93.05

013 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)

0130 Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creşterea animalelor)
Această clasă include:
- cultivarea plantelor asociată cu creşterea animalelor destinate sacrificării, în unităţi cu activitate mixtă, cu o specializare într-una sau alta dintre activităţi, într-o pondere mai mică de 66%.
Această clasă exclude:
- activitatea în unităţile agricole mixte (ce au atât producţie vegetală, cât şi activitate de creştere a animalelor), clasificate în funcţie de activitatea lor principală, ce deţine o pondere de peste 66%.

014 Activităţi de servicii anexe agriculturii, cu excepţia activităţilor veterinare; grădinărit peisagistic (arhitectură peisageră)

0141 Activităţi de servicii anexe agriculturii; grădinărit peisagistic (arhitectură peisageră)
Această clasă include:
- activităţi agricole pe bază de tarif sau contract:
. pregătirea câmpului;
. însămânţarea (semănatul);
. tratarea culturilor împotriva buruienilor (cu ierbicide) sau prăşit;
. stropirea culturilor contra bolilor şi dăunătorilor (cu fungicide sau insecticide), inclusiv din aer;
. curăţirea crengilor pomilor fructiferi şi tăierea viilor;
. semănatul orezului, răritul sfeclei;
. recoltarea şi pregătirea recoltelor pentru pieţele primare (sortarea, uscarea, dezinfectarea, acoperirea cu ceară, lustruirea, împachetarea, decorticarea, topirea firelor textile, congelarea sau ambalarea produselor în vrac, inclusiv ambalarea în vid);
. stârpirea dăunătorilor (inclusiv a iepurilor), în legătură cu agricultura;
- operarea sistemelor de irigaţii;
- grădinăritul peisagistic (arhitectura peisageră) pentru construirea, întreţinerea şi reproiectarea peisajelor, ca
* parcuri şi grădini pentru:
. case particulare şi publice;
. clădiri publice şi semi-publice (şcoli, spitale, clădiri administrative, clădiri ale bisericilor etc.);
. terenuri municipale (parcuri, zone verzi, cimitire etc.);
. spaţiile verzi de pe autostrăzi (şosele, linii de tren şi tramvai, căi navigabile, porturi);
. clădiri industriale şi comerciale;
* spaţii verzi pe clădiri (grădini pe terase, verdeaţă pe faţade, grădini interioare);
* terenuri de sport, terenuri de joacă şi alte parcuri recreative (terenuri sportive, terenuri de golf, pajişti pentru băi de soare);
* apă staţionară şi curgătoare (bazine, fântâni arteziene, eleştee, bazine de înot, şanţuri, sisteme de canalizare);
* plantări şi construcţii de peisaje pentru protecţia împotriva zgomotului, vântului, eroziunii sau a luminii orbitoare a farurilor autovehiculelor;
- activităţi de creare a peisajelor pentru protejarea mediului şi a naturii, precum şi de întreţinere a peisajului (renaturalizare, recultivare, ameliorarea terenului, amenajare de zone de retenţie, bazine anti-inundaţii etc.);
- lucrări de arboricultură şi chirurgie a arborilor, inclusiv curăţarea pomilor şi tunsul gardurilor vii, replantarea copacilor mari.
Această clasă include, de asemenea:
- închirierea maşinilor agricole, cu operatori şi echipaje de lucrători specializaţi.
Această clasă exclude:
- defrişarea copacilor pentru a reda terenul producţiei agricole, vezi 02.01;
- prepararea de fibre vegetale, vezi 17.1;
- curăţarea terenului (de pietre, gunoaie etc.) pentru a-l reda producţiei agricole, vezi 45;
- activităţi de marketing ale comercianţilor cu comision şi ale asociaţiilor cooperatiste, vezi 51;
- activităţi ale agronomilor şi economiştilor agricoli, vezi 74.14;
- planificarea şi proiectarea grădinilor şi instalaţiilor sportive, vezi 74.20;
- organizarea de expoziţii şi târguri agricole, vezi 74.87

0142 Activităţi de servicii pentru creşterea animalelor, cu excepţia activităţilor veterinare
Această clasă include:
- activităţi de reproducere a animalelor, pe bază de tarif sau contract:
. activităţi legate de însămânţarea artificială;
. servicii de expertiză şi control a cirezilor (expertize pentru eliberarea autorizaţiilor de montă pentru masculii reproducători, eliberare de certificate individuale de origine şi productivitate, controlul oficial de origine şi productivitate, expertiza şi controlul materialului seminal), servicii de castrare a porcilor etc.;
- servicii de mutare a cirezilor;
- activităţi de promovare a creşterii şi producţiei de animale;
- întreţinerea şi îngrijirea animalelor de fermă: servicii de păşunat, servicii de igienizare a coteţelor şi adăposturilor etc.
Această clasă exclude:
- servicii de aprovizionare cu hrană, vezi 01.2;
- servicii pentru promovarea vânatului în scopuri comerciale, vezi 01.50;
- activităţi de achiziţii ale comercianţilor comisionari şi asociaţiilor cooperatiste, vezi 51;
- activităţi ale agronomilor şi economiştilor agricoli, vezi 74.14;
- activităţi veterinare, vezi 85.20

015 Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv activităţi de servicii anexe

0150 Vânătoare, ocrotirea vânatului, inclusiv activităţi de servicii anexe
Această clasă include:
- vânarea animalelor pentru carne, blană, piei sau pentru utilizarea în cercetare, în grădini zoologice sau pentru utilizare ca animale de companie;
- producerea de blănuri, de piei de reptilă sau păsări, provenite din vânătoare;
- ocrotirea vânatului;
- servicii de promovare a vânătorii în scopuri comerciale.
Această clasă include, de asemenea:
- capturarea mamiferelor marine, ca foci, morse, delfini etc.
Această clasă exclude:
- producerea de blănuri, de piei de reptile sau păsări, provenite de la animalele crescute în crescătorii (de fermă), vezi 01.25;
- creşterea animalelor în crescătorii (la ferme), vezi 01.25;
- vânătoarea de balene, vezi 05.01;
- producerea de blănuri şi piei brute, provenite din abatoare, vezi 15.11;
- vânătoarea pentru sport şi recreere, vezi 92.62

02 Silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe
Silvicultura acoperă activităţile legate de obţinerea producţiei de lemn "pe picior", precum şi cele privind extragerea şi colectarea materialelor care cresc spontan în pădure. În afară de producţia de lemn, silvicultura furnizează produse care suferă o prelucrare minimă, ca lemnul pentru foc sau cel pentru utilizare industrială (de ex. stâlpi de susţinere pentru mine, lemn pentru celuloză etc.)
Activităţile de prelucrare ulterioară a lemnului, începând cu tăiatul cu fierăstrăul şi obţinerea scândurilor, care în general se efectuează la distanţă de zona de doborâre a copacilor, este clasificată la diviziunea 20 (Fabricarea lemnului şi a produselor din lemn), iar producţia de cărbune de lemn (mangal), este clasificată în diviziunea 24.

020 Silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe

0201 Silvicultură şi exploatare forestieră
Această clasă include:
- activităţi forestiere: plantarea, replantarea, transplantarea, rărirea şi conservarea pădurilor, precum şi realizarea şi întreţinerea drumurilor forestiere;
- tăierea copacilor şi producerea de lemn brut, ca: stâlpi de susţinere pentru mină, stâlpi despicaţi, ţăruşi sau lemn pentru foc;
- creşterea arboretului şi a lemnului pentru celuloză;
- întreţinerea pepinierelor;
- creşterea pomilor pentru Crăciun;
- creşterea materialului vegetal utilizat la împletituri.
Această clasă include, de asemenea:
- colectarea materialului natural din păduri: plută, lac, răşini, balsamuri, păr vegetal, iarbă, ghindă, castane, muşchi, licheni etc.
Această clasă exclude:
- creşterea şi culesul ciupercilor, bureţilor sau trufelor, vezi 01.12;
- culesul fructelor sălbatice şi alunelor de pădure, vezi 01.13;
- producerea de cherestea (inclusiv, lemn tăiat subţire), vezi 20.10

0202 Servicii auxiliare silviculturii şi exploatării forestiere
Această clasă include:
- servicii forestiere: inventarierea pădurilor, evaluarea lemnului, paza contra incendiilor;
- servicii de exploatare forestieră: transportul buştenilor în interiorul pădurii.

B PESCUITUL ŞI PISCICULTURA
Pescuitul este definit de totalitatea activităţilor de utilizare a resurselor piscicole din medii marine sau de apă dulce, desfăşurate în scopul prinderii sau colectării peştelui, crustaceelor, moluştelor şi a altor produse marine (de ex. perle, bureţi etc.).
Secţiunea B include, de asemenea, activităţile din fermele piscicole şi de acvacultura, care duc la obţinerea unor produse similare. Ea include activităţi care sunt în mod normal integrate în procesul de producţie pe cont propriu (de ex. însămânţarea stridiilor pentru producerea perlelor).
Secţiunea B nu include construcţiile şi reparaţiile de nave (35.11) şi pescuitul sportiv sau recreativ (92.62).
Prelucrarea peştelui, a crustaceelor sau moluştelor este exclusă, fie că se face în fabrici situate pe uscat, fie de către nave-uzină (Industria de prelucrare şi conservare a peştelui: 15.20). Totuşi, prelucrarea ce are loc la bordul navelor de pescuit este clasificată, de asemenea, la Secţiunea B.

BA PESCUITUL ŞI PISCICULTURA

05 Pescuitul, piscicultura şi serviciile anexe

050 Pescuitul, piscicultura şi serviciile anexe

0501 Pescuitul
Această clasă include:
- pescuitul oceanic, în apele de coastă sau în apele interioare;
- colectarea crustaceelor şi moluştelor marine şi de apă dulce;
- vânătoarea animalelor marine: broaşte ţestoase, arici de mare etc.
Această clasă include, de asemenea:
- colectarea materialelor marine: perle naturale, bureţi, corali şi alge;
- servicii anexe pescuitului.
Această clasă exclude:
- capturarea mamiferelor marine, cu excepţia balenelor, de ex. morse, foci, vezi 01.50;
- prelucrarea peştelui, crustaceelor şi moluştelor, care nu are legătură cu pescuitul, de ex. pe vase angajate numai în prelucrarea şi conservarea peştelui sau în fabrici de pe ţărm, vezi 15.20;
- pescuitul practicat pentru sport sau recreere şi serviciile anexe acestuia, vezi 92.62

0502 Piscicultura
Această clasă include:
- piscicultura în mare şi ape dulci, inclusiv creşterea peştilor exotici;
- producerea icrelor de stridii, scoici comestibile, homari, creveţi şi a puilor de somon;
- creşterea varegului şi a altor ierburi marine comestibile;
- cultivarea stridiilor;
- servicii anexe funcţionării "creşelor piscicole" şi crescătoriilor de peşte.
Această clasă exclude:
- activitatea din crescătoriile de broaşte, vezi 01.25;
- funcţionarea rezervaţiilor pentru pescuit sportiv, vezi 92.62

C INDUSTRIA EXTRACTIVĂ
Industria extractivă include extragerea mineralelor existente în natură sub formă solidă (cărbune şi minereuri), lichidă (ţiţei) sau gazoasă (gaze naturale). Extracţia se poate face prin mineritul în subteran sau la suprafaţă, ori prin exploatarea puţurilor.
Această secţiune include activităţi suplimentare necesare pentru transportarea şi comercializarea produselor minerale, de ex. concasarea, măcinarea, curăţarea, uscarea, sortarea, concentrarea minereurilor, lichefierea gazelor naturale şi aglomerarea combustibililor solizi. Aceste operaţiuni sunt, adesea, efectuate de către unităţile care au extras resursele naturale şi/sau alte unităţi situate în apropiere.
Activităţile de minerit sunt clasificate în subsecţiuni, diviziuni, grupe şi clase, pe baza principalei substanţe minerale produse. Subsecţiunea CA se referă la extragerea produselor energetice (cărbune, lignit şi turbă, hidrocarburi, minereu de uraniu); subsecţiunea CB se referă la produsele neenergetice (minereuri nemetalifere, diverse minerale şi produse folosite în industria materialelor de construcţii).
Unele operaţiuni tehnice din această secţiune, care privesc în special extragerea hidrocarburilor, pot fi de asemenea executate de către unităţi specializate, pentru terţe părţi, ca o prestare de servicii industriale.
Această secţiune include, de asemenea, aglomerarea cărbunelui şi a minereurilor.
Această secţiune exclude:
- prelucrarea materialelor extrase, vezi secţiunea D;
- producţia de ape minerale din izvoare naturale, puţuri şi fântâni, vezi 15.98;
- sfărâmarea, măcinarea sau alte prelucrări, aplicate anumitor pământuri, roci şi minerale, şi care nu se desfăşoară în legătură cu industria extractivă, vezi 26.81; 26.82;
- colectarea, tratarea şi distribuţia apei, vezi 41.00;
- organizarea de şantiere pentru minerit, vezi 45.11;
- prospecţiunile geologice de căutare a mineralelor, vezi 74.20

CA INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE ENERGETICE

10 Extracţia şi prepararea cărbunelui
Această diviziune include:
- extracţia şi prepararea antracitului, huilei, cărbunelui brun, lignitului şi turbei.
Această diviziune exclude:
- fabricarea cocsului din cărbune, vezi diviziunea 23
- fabricarea produselor din turbă, vezi diviziunea 26

101 Extracţia şi prepararea cărbunelui superior (PCS => 23865 kJ/kg)

1010 Extracţia şi prepararea cărbunelui superior (PCS => 23865 kJ/kg)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de antracit brut, huilă brută, antracit sortat, huilă netă (inclusiv brichetarea).
Această clasă exclude:
- activitatea cuptoarelor producătoare de combustibil solid, vezi 23.10

102 Extracţia şi prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)

1020 Extracţia şi prepararea cărbunelui inferior (PCS < 23865 kJ/kg)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de cărbune brun şi lignit brut, cărbune brun şi lignit sortat (inclusiv brichetarea).

103 Extracţia şi prepararea turbei

1030 Extracţia şi prepararea turbei
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea de turbă extrasă şi turbă netă (inclusiv aglomerată).
Această clasă exclude:
- prelucrarea articolelor de turbă, vezi 26.82

11 Extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe
Această diviziune include activităţile de operare şi/sau dezvoltare a proprietăţilor (terenurilor) ce conţin zăcăminte de ţiţei şi gaze. Asemenea activităţi pot include terminarea şi dotarea puţurilor; operarea separatoarelor, a agenţilor dezemulsionanţi, a echipamentului de decantare a mâlului şi conductele de colectare a ţiţeiului brut din teren; precum şi toate celelalte activităţi pe care le implică pregătirea ţiţeiului şi a gazelor până în momentul expediţiei de pe proprietatea producătoare.
Diviziunea include producţia de ţiţei brut, forarea şi extragerea din şisturi bituminoase şi nisipuri petrolifere, producţia gazelor naturale şi recuperarea hidrocarburilor lichide. Serviciile auxiliare, pe bază de onorariu sau contract, necesare pentru forarea sau exploatarea puţurilor de extracţie a ţiţeiului şi gazelor naturale, sunt clasificate la 11.20.
Această diviziune exclude:
- rafinarea produselor petroliere, vezi 23.20
- forajul şi sondajul experimental, vezi 45.12
- lucrările de prospecţiuni geofizice şi topografie, vezi 74.20

111 Extracţia hidrocarburilor

1110 Extracţia hidrocarburilor
Această clasă include:
- extracţia petrolului brut;
- producţia de hidrocarburi lichefiate;
- decantarea şi separarea fracţiilor uşoare;
- lichefierea şi regazeificarea gazului natural, în scopul transportului;
- desulfurarea gazelor.
Această clasă include, de asemenea:
- extracţia şisturilor şi nisipurilor bituminoase;
- extracţia petrolului din şisturi şi nisipuri bituminoase.
Această clasă exclude:
- activităţi de servicii anexe extracţiei de petrol şi gaze, vezi 11.20;
- prelucrarea produselor de petrol rafinat, vezi 23.20;
- reciclarea gazelor de petrol lichefiat obţinute din rafinarea petrolului, vezi 23.20;
- transportul prin conducte de petrol sau gaze, vezi 60.30;
- lucrările de prospecţiuni pentru descoperirea zăcămintelor de petrol şi gaze, precum şi prospecţiunile seismologice, vezi 74.20

112 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale (exclusiv prospecţiuni)

1120 Activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale, exclusiv prospecţiunile
Această clasă include:
- activităţile anexe executate în terenurile petroliere, precum şi gazeifierea pe bază de taxă sau contract:
. forare, reforare, forare la suprafaţă; înlocuirea, repararea şi demontarea sondelor; cimentarea puţurilor; pomparea, astuparea şi abandonarea sondelor etc.
Această clasă exclude:
- studiile geofizice, geologice, seismologice, vezi 74.20

12 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive

120 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive

1200 Extracţia şi prepararea minereurilor radioactive
Această clasă include:
- extracţia minereurilor de uraniu şi thoriu;
- concentrarea minereurilor radioactive;
- prelucrarea oxidului de uraniu.
Această clasă exclude:
- îmbogăţirea minereurilor de uraniu şi toriu, vezi 23.30;
- producţia de material fusionabil sau fertil, vezi 23.30;
- producţia de uraniu metalic, vezi 23.30

CB INDUSTRIA EXTRACTIVĂ DE PRODUSE NEENERGETICE

13 Extracţia şi prepararea minereurilor metalifere
Această diviziune include:
- extracţia minereurilor feroase, neferoase şi rare.
- prepararea minereurilor:
. spargerea şi măcinarea minereurilor
. concentrarea minereurilor prin separarea magnetică sau gravimetrică
. flatarea, cernerea, uscarea, calcinarea şi prăjirea minereurilor
Această diviziune exclude:
- extracţia minereurilor de uraniu şi thoriu, vezi diviziunea 12;
- producţia de oxid de aluminiu (alumină), vezi 27.42;
- prăjirea piritelor de fier, vezi 24.13

131 Extracţia şi prepararea minereurilor feroase

1310 Extracţia şi prepararea minereurilor feroase
Această clasă include:
- extracţia minereurilor feroase;
- concentrarea şi aglomerarea minereurilor feroase.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea piritelor şi pirotinelor, vezi 14.30

132 Extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereuri radioactive)

1320 Extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare (exclusiv minereurile radioactive)
Această clasă include:
- extracţia şi prepararea minereurilor neferoase:
. cupru, bauxită, plumb, zinc, molibden, bismut, wolfram şi alte minereuri neferoase şi rare (titan, zirconiu, pământuri rare etc.);
. metale preţioase: aur, argint, platină.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea minereurilor de uraniu şi thoriu, vezi 12.00;
- producţia oxidului de aluminiu şi a matelor de nichel sau cupru, vezi 27.4

14 Alte activităţi extractive
Această diviziune cuprinde, alături de activitatea de extracţie din exploatări, şi activităţile de dragare a depozitelor aluvionare, de spargere (sfărâmare) a rocilor şi utilizare a nămolurilor saline. Produsele sunt utilizate în special în construcţii (ex. nisip, piatră etc.), producţia de materiale (ex. argilă, gips, calcar etc.) şi industria produselor chimice.

141 Extracţia mineralelor pentru industria materialelor de construcţii

1411 Extracţia pietrei pentru construcţii
Această clasă include:
- extracţia pietrei brute şi tăierea grosieră a pietrei ornamentale şi pentru construcţii, ca: marmură, granit, gresie etc.;
- zdrobirea şi spargerea pietrei.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30;
- tăierea, modelarea şi finisarea pietrei, în afara carierelor, vezi 26.70

1412 Extracţia pietrei calcaroase, ghipsului şi a cretei
Această clasă include:
- extracţia, zdrobirea şi spargerea pietrei calcaroase;
- extracţia ghipsului şi anhidridei calcaroase;
- extracţia cretei şi a dolomitei necalcinate.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30;
- producţia de dolomită calcinată, vezi 26.52

1413 Extracţia ardeziei

142 Extracţia nisipului şi argilei

1421 Extracţia pietrişului şi nisipului
Această clasă include:
- extracţia nisipului utilizat, în principal, în industrie; a nisipului pentru construcţii şi a pietrişului;
- spargerea şi zdrobirea pietrişului şi nisipului.
Această clasă exclude:
- extracţia de nisipuri bituminoase, vezi 11.10;
- extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30

1422 Extracţia argilei şi caolinului
Această clasă include:
- extracţia argilei comune, loessului, argilei refractare şi semirefractare şi caolinului.
Această clasă exclude:
- extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică, vezi 14.30

143 Extracţia şi prepararea mineralelor pentru industria chimică şi a îngrăşămintelor naturale

1430 Extracţia şi prepararea minereurilor pentru industria chimică şi a îngrăşămintelor naturale
Această clasă include:
- extracţia fosfaţilor naturali şi a sărurilor naturale de potasiu;
- extracţia sulfului;
- extracţia şi prepararea piritelor şi pirotinelor;
- extracţia sulfaţilor şi carbonaţilor naturali de bariu, a baraţilor naturali şi a sulfaţilor naturali de magneziu;
- extracţia de coloranţi naturali (argile) şi fluorină (fluorit).
Această clasă exclude:
- producţia de sare, vezi 14.40;
- prăjirea piritelor feroase, vezi 24.13;
- fabricarea îngrăşămintelor chimice şi a compuşilor de azot, vezi 24.15

144 Extracţia sării

1440 Extracţia sării
Această clasă include:
- extracţia sării din subteran, inclusiv prin dizolvare şi pompare;
- producerea sării prin evaporare, din apă de mare sau alte ape sărate;
- producţia de soluţii saline;
- spargerea, purificarea şi rafinarea sării.
Această clasă exclude:
- producţia de apă potabilă, prin evaporarea apei din saline, vezi 41.00

145 Alte activităţi extractive n.c.a.

1450 Alte activităţi extractive n.c.a.
Această clasă include:
- extracţia minereurilor şi mineralelor neclasificate în altă parte, ca:
. materiale abrazive, pietre preţioase şi semipreţioase, azbest;
. grafit natural, cuarţ, mică;
. talc, feldspat, stearit, fondanţi naturali;
. asfalt şi bitum natural.

D PRODUSE ALE INDUSTRIEI PRELUCRĂTOARE
Activitatea de prelucrare reprezintă transformarea mecanică, fizică sau chimică a materialelor, substanţelor sau componentelor în produse noi. Materialele, substanţele sau componentele transformate sunt materii prime ce constituie produse ale agriculturii, silviculturii, pescuitului, industriei extractive, precum şi produse ale altor activităţi de prelucrare.
Unităţile din secţiunea privind industria prelucrătoare sunt adesea descrise ca fiind uzine, fabrici sau întreprinderi şi utilizează în mod caracteristic maşini acţionate electric şi echipament pentru manipularea materialelor. În această secţiune sunt incluse, de asemenea, unităţi de transformare manuală sau la domiciliul lucrătorului, a materialelor sau substanţelor, în produse noi; vânzarea către publicul general a produselor, în aceleaşi localuri în care sunt produse, cum sunt de exemplu brutăriile şi atelierele pentru croitorie de comandă.
Unităţile de prelucrare pot prelucra materiale, sau pot încheia contracte cu alte unităţi care să prelucreze materialele în folosul lor. În industria prelucrătoare sunt incluse ambele tipuri de unităţi.
Produsul nou prelucrat poate fi finisat, în sensul că este gata pentru utilizare sau consum ori poate fi semi-finit, pentru a deveni materie primă în vederea unei prelucrări ulterioare. De exemplu, produsul rafinăriei de alumină reprezintă materia primă utilizată în producţia primară a aluminiului; aluminiul primar constituie materia primă pentru o uzină de sârmă din aluminiu; iar sârma din aluminiu este materia primă pentru o fabrică de produse fabricate din sârmă.
Asamblarea părţilor componente ale produselor prelucrate este considerată industrie prelucrătoare, cu excepţia cazurilor în care activitatea este clasificată în mod corespunzător, în orice clasă a diviziunii 45 (Construcţii).
Asamblarea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor în unităţile extractive, prelucrătoare, comerciale şi alte unităţi, atunci când este executată ca o activitate specializată, este clasificată în aceeaşi clasă a industriei prelucrătoare, ca şi producerea articolului instalat.
Asamblarea şi instalarea maşinilor şi echipamentului, care este executată ca un serviciu auxiliar ocazionat de vânzarea mărfurilor de către o unitate angajată în primul rând în prelucrare, comerţ cu ridicata sau cu amănuntul, este clasificată împreună cu principala sa activitate.
Întreţinerea şi repararea maşinilor şi echipamentelor industriale, comerciale şi similare este în general clasificată în aceeaşi clasă ca şi fabricarea mărfurilor.
Totuşi, repararea maşinilor de birou şi de calcul este clasificată în clasa 72.50. Repararea articolelor de menaj şi a echipamentului casnic, a mobilierului, vehiculelor cu motor şi a altor bunuri de consum este clasificată, de regulă, în clasa corespunzătoare a diviziunii 50 (Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor; comerţ cu amănuntul al carburanţilor) sau 52 (Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor; repararea bunurilor personale şi gospodăreşti), în concordanţă cu tipul de mărfuri/bunuri care sunt reparate.
Modificarea substanţială, renovarea sau reconstruirea bunurilor este în general considerată drept prelucrare. Ca regulă generală, prelucrarea pieselor componente şi a părţilor specializate, a accesoriilor şi anexelor la maşini şi echipamente este clasificată în aceeaşi clasă ca şi fabricarea maşinilor şi echipamentelor cărora le sunt destinate piesele şi accesoriile. Fabricarea de componente şi părţi nespecializate ale maşinilor şi echipamentelor, de ex. motoare, pistoane, motoare electrice, ansambluri electrice, supape, roţi dinţate, rulmenţi cu role este clasificată în clasa de prelucrare corespunzătoare, indiferent de maşinile şi echipamentele în care aceste articole pot fi incluse.
Graniţele dintre sectorul de prelucrare şi celelalte sectoare ale sistemului de clasificare pot fi, oarecum neclare. Activitatea de prelucrare este angajată în transformarea materialelor în produse noi. Rezultatul este un produs nou. Dar definiţia a ceea ce reprezintă un produs nou poate fi, oarecum, subiectivă. Pentru clasificare, în cadrul CAEN sunt considerate drept prelucrare, următoarele activităţi:
- Pasteurizarea şi îmbutelierea laptelui;
- Prelucrarea peştelui proaspăt (cojirea stridiilor, tranşarea fileului de peşte);
- Tipărirea şi activităţile conexe;
- Producţia betonului gata de turnare;
- Prelucrarea pielii;
- Conservarea lemnului;
- Electroplacarea, placarea, tratarea şi polizarea la cald a metalelor;
- Fabricarea indicatoarelor şi a panourilor de afişaj;
- Reconstruirea sau refabricarea unor organe de maşini (de ex., motoarele de automobil);
- Repararea şi renovarea navelor;
- Reşaparea cauciucurilor.
Dimpotrivă, există activităţi care sunt considerate uneori drept prelucrare, dar care, pentru CAEN, sunt clasificate în altă secţiune (adică, nu sunt clasificate drept prelucrare). Acestea includ:
- Exploatarea forestieră, clasificată în secţiunea A (Agricultură, vânătoare, silvicultură);
- îmbogăţirea minereurilor şi a altor minerale, clasificate în secţiunea C (Industria extractivă);
- Construirea de structuri şi operaţiunile de prelucrare efectuate pe şantierul de construcţii, clasificate în secţiunea F (Construcţii);
- Activitatea de fragmentare şi redistribuire în loturi mai mici, inclusiv ambalarea, reambalarea sau îmbutelierea produselor, cum ar fi băuturile alcoolice sau substanţele chimice; asamblarea computerelor conform cerinţei clientului; sortarea deşeurilor; amestecarea culorilor la comanda clientului; tăierea metalelor la comanda clientului, toate produc o versiune modificată a aceluiaşi produs (nu un produs nou) şi se clasifică în secţiunea G (Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul).
DA INDUSTRIA ALIMENTARĂ, A BĂUTURILOR ŞI A TUTUNULUI
Industria alimentară prelucrează produsele provenite din agricultură, zootehnie şi pescuit, în alimente şi băuturi pentru oameni sau animale. Tot aici se include producţia de diverse produse intermediare, care nu constituie în mod direct produse alimentare. Activitatea generează, adesea, produse secundare de valoare mai mare sau mai mică (de ex. piei provenite de la abatoare, sau turte de ulei rezultate din fabricarea uleiului).
Fiecare diviziune este organizată pe activităţi referitoare la diverse tipuri de produse, precum: carne, peşte, fructe şi legume, grăsimi şi uleiuri, produse lactate, produse de morărit, produse pentru hrana animalelor, alte produse alimentare, băuturi, tutun. Producţia se poate realiza în folos propriu, dar şi pentru terţe părţi, ca de pildă tăieri de animale pentru clienţi.
Unele activităţi, de exemplu cele desfăşurate de brutării, patiserii şi magazine cu preparate din carne etc., care îşi vând producţia proprie, sunt considerate ca fiind prelucrare, chiar dacă există comerţ cu amănuntul al produselor în magazinul propriu, însă, acolo unde prelucrarea este minimală şi nu duce la o transformare reală (de ex. măcelării, pescării etc.), unitatea este clasificată la secţiunea G (Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; ...)
Tratarea resturilor provenite de la abatoare pentru a obţine produse destinate hranei animalelor, este clasificată în 15.7, în timp ce prelucrarea deşeurilor de alimente, băuturi şi tutun şi obţinerea de materii prime secundare, este clasificată în 37.20, iar îndepărtarea deşeurilor de alimente, băuturi şi tutun - în 90.

15 Industria alimentară şi a băuturilor

151 Producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne

1511 Producţia şi conservarea cărnii
Această clasă include:
- producţia de carne proaspătă, refrigerată sau congelată, în carcasă;
- producţia de carne proaspătă, refrigerată sau congelată, tranşată.
Această clasă include, de asemenea:
- producţia de piei provenite din abatoare, inclusiv scoaterea lânei de pe ovine;
- obţinerea de grăsimi comestibile de origine animală;
- prelucrarea organelor şi măruntaielor rezultate din tăierea animalelor;
- producţia de lână.
Această clasă exclude:
- obţinerea grăsimilor de pasăre, comestibile, vezi 1512;
- ambalarea cărnii, pe cont propriu, de către comercianţii cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii, pe bază de tarif sau contract, vezi 74.82

1512 Producţia şi conservarea cărnii de pasăre
Această clasă include:
- sacrificarea în abatoare, a păsărilor;
- prepararea cărnii de pasăre;
- producţia de carne de pasăre, proaspătă sau congelată, în porţii individuale;
- obţinerea grăsimilor comestibile de pasăre.
Această clasă include de asemenea:
- sacrificarea iepurilor şi a animalelor similare;
- prepararea cărnii de iepure şi a cărnii provenite de la alte animale similare;
- producţia de pene şi puf.
Această clasă exclude:
- ambalarea, pe cont propriu, a cărnii de pasăre, în cadrul comerţului cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii de pasăre, pe bază de tarif sau contract.

1513 Prepararea produselor din carne (inclusiv din carne de pasăre)
Această clasă include:
- producţia de carne uscată, sărată sau afumată;
- obţinerea produselor din carne:
. cârnaţi, salam, caltaboşi, pate, şuncă fiartă, extracte şi sucuri de carne;
. producţia de mâncăruri preparate din carne.
Această clasă exclude:
- ambalarea cărnii şi a cărnii de pasăre, pe cont propriu, în cadrul comerţului cu ridicata, vezi 51.32;
- ambalarea cărnii şi a cărnii de pasăre, pe bază de tarif sau contract, vezi 74.82

152 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte

1520 Prelucrarea şi conservarea peştelui şi a produselor din peşte
Această clasă include:
- pregătirea şi conservarea peştelui, a crustaceelor şi moluştelor: congelarea, uscarea, afumarea, sărarea, prepararea saramurii, prepararea conservelor;
- obţinerea produselor din peşte, crustacee şi moluşte: peşte gătit, fileuri de peşte, icre, caviar, înlocuitori de caviar etc;
- producţia de mâncăruri preparate din peşte;
- producţia de produse din peşte, pentru hrana animalelor.
Această clasă include, de asemenea:
- activităţi ale navelor angajate numai în prelucrarea şi conservarea peştelui.
Această clasă exclude:
- activităţi ale vaselor angajate atât în pescuit, cât şi în prelucrarea şi conservarea peştelui, vezi 05.01;
- producţia de uleiuri şi grăsimi din material marin, vezi 15.41;
- fabricarea supelor de peşte, vezi 15.89

153 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor

1531 Prelucrarea şi conservarea cartofilor
Această clasă include:
- producţia cartofilor preparaţi sau congelaţi;
- producţia piureului de cartofi deshidrataţi;
- producţia de gustări din cartofi;
- producţia de cartofi crocanţi;
- fabricarea făinei de cartofi.
Această clasă include, de asemenea:
- curăţatul industrial al cartofilor.
Această clasă exclude:
- fabricarea amidonului din cartofi, vezi 15.62

1532 Fabricarea sucurilor de fructe şi legume
Această clasă include, de asemenea:
- producţia de concentrate din fructe şi legume.

1533 Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor
Această clasă include:
- conservarea fructelor, a nucilor sau a legumelor: congelarea, uscarea, conservarea în ulei sau în oţet, fabricarea conservelor etc.;
- fabricarea produselor alimentare, din fructe şi legume;
- fabricarea gemurilor, marmeladelor şi jeleurilor.
Această clasă exclude:
- fabricarea făinei din legume uscate, vezi 1561;
- conservarea în zahăr a fructelor şi a nucilor, vezi 15.84

154 Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale şi animale
Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor brute (15.41) include producţia de uleiuri şi grăsimi vegetale brute, nemodificate chimic, precum şi producţia de uleiuri şi grăsimi animale brute, nemodificate chimic. Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor rafinate (clasa 15.42) include producţia de uleiuri şi grăsimi vegetale rafinate, precum şi producţia de grăsimi şi uleiuri animale şi vegetale şi a produselor (fracţiunilor) lor de distilare, hidrogenate parţial sau total, inter-esterificate sau eladinizate, indiferent că sunt rafinate sau nu, dar fără altă preparare consecutivă.

1541 Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor brute
Această clasă include:
- producţia de uleiuri vegetale brute: ulei de măsline, floarea soarelui, soia, rapiţă, in; seminţe de dovleac etc.;
- producţia făinei oleaginoase nedegresate.
Această clasă include de asemenea:
- producţia de uleiuri şi grăsimi animale, necomestibile;
- extragerea uleiurilor de peşte şi din mamifere marine.
Notă: Linter-ele de bumbac, turtele şi alte produse reziduale ale fabricării uleiului, constituie sub-produse ale acestei clase.
Această clasă exclude:
- topirea şi rafinarea unturii şi a altor grăsimi animale comestibile, vezi 15.11;
- măcinarea cerealelor, vezi 15.62;
- fabricarea uleiurilor esenţiale, vezi 24.63

1542 Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor rafinate
Această clasă include:
- producţia uleiurilor vegetale rafinate: ulei de măsline, ulei de soia etc.;
- prelucrarea uleiurilor vegetale: suflare, fierbere, oxidare, polimerizare, deshidratare, hidrogenare etc.
Această clasă exclude:
- producţia uleiului de măsline realizat din măsline din producţia proprie, vezi 01.13;
- producţia uleiurilor şi grăsimilor animale, necomestibile vezi 15.41;
- extragerea uleiului (unturii) de peşte şi a uleiurilor provenite de la mamifere marine, vezi 15.41

1543 Fabricarea margarinei şi produselor comestibile similare
Această clasă include:
- fabricarea margarinei;
- fabricarea amestecurilor pentru tartine;
- fabricarea grăsimilor de gătit, combinate.
Această clasă exclude:
- fabricarea de untură de porc şi seu (de bovine, ovine etc.), vezi 15.11

155 Fabricarea produselor lactate

1551 Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor
Această clasă include:
- producţia de lapte lichid proaspăt, pasteurizat, sterilizat, omogenizat şi/sau tratat la cald;
- producţia băuturilor nealcoolice pe bază de lapte;
- producţia de smântână din lapte lichid proaspăt, pasteurizat, sterilizat, omogenizat;
- fabricarea laptelui praf sau concentrat, îndulcit sau neîndulcit;
- fabricarea untului;
- fabricarea iaurtului;
- fabricarea brânzei şi a cheagului;
- obţinerea zerului;
- fabricarea cazeinei şi lactozei.
Această clasă exclude:
- producţia de lapte de vacă brut, vezi 01.21

1552 Fabricarea îngheţatei
Această clasă include:
- producţia de îngheţată şi specialităţi de îngheţată.
Această clasă exclude:
- activităţi ale cofetăriilor specializate în prepararea îngheţatei, vezi 55.30

156 Fabricarea produselor de morărit, amidonului şi produselor din amidon

1561 Fabricarea produselor de morărit
Această clasă include:
- morăritul: producţia de făină, arpacaş, crupe sau pelete din grâu, secară, ovăz, porumb sau alte cereale;
- măcinarea orezului: producţia de orez măcinat, glazurat, semi-fiert; sau producţia de făină de orez;
- măcinarea legumelor: producţia de făină sau pudră de legume uscate sau fructe comestibile;
- fabricarea cerealelor pentru micul dejun;
- fabricarea făinei în amestec, pentru pâine, prăjituri, biscuiţi sau clătite.
Această clasă exclude:
- fabricarea făinei de cartofi, vezi 15.31;
- măcinarea porumbului, vezi 15.62

1562 Fabricarea amidonului şi a produselor din amidon
Această clasă include:
- fabricarea amidonului din orez, cartofi, porumb etc.;
- măcinarea porumbului;
- fabricarea glucozei, siropului de glucoză, maltozei etc.;
- fabricarea glutenului;
- fabricarea uleiului (din germeni) de porumb.
Această clasă exclude:
- fabricarea lactozei, vezi 15.51;
- producţia de zahăr din sfeclă sau trestie de zahăr, vezi 15.83

157 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor

1571 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de fermă
Această clasă include:
- fabricarea produselor pentru hrana animalelor de fermă, inclusiv a suplimentelor alimentare pentru animale;
Această clasă exclude:
- fabricarea de produse din peşte, pentru hrana animalelor, vezi 15.20;
- producţia de turte din oleaginoase, vezi 15.41

1572 Fabricarea produselor pentru hrana animalelor de companie

158 Fabricarea altor produse alimentare

1581 Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie
Această clasă include:
- fabricarea pâinii şi specialităţilor de panificaţie;
- fabricarea produselor proaspete de patiserie, plăcintelor, checurilor, tartelor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor din paste făinoase, vezi 15.85

1582 Fabricarea biscuiţilor, pişcoturilor şi altor produse similare
Această clasă include:
- fabricarea pişcoturilor, biscuiţilor şi produselor "uscate" de panificaţie;
- fabricarea produselor de patiserie şi prăjiturilor conservate;
- fabricarea produselor pentru gustări, dulci sau sărate.

1583 Fabricarea zahărului
Această clasă include:
- fabricarea sau rafinarea zahărului (zaharozei) şi a înlocuitorilor de zahăr, din sfeclă de zahăr, suc de trestie de zahăr, arţar şi palmier.
Această clasă exclude:
- fabricarea glucozei, siropului de glucoză, maltozei, vezi 15.62

1584 Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase
Această clasă include:
- fabricarea de cacao, unt de cacao, grăsime şi ulei de cacao;
- fabricarea ciocolatei şi bomboanelor de ciocolată;
- fabricarea produselor zaharoase;
- fabricarea gumei de mestecat;
- conservarea în zahăr a fructelor, sâmburilor de fructe şi a altor părţi ale plantelor;
- fabricarea pastilelor şi tabletelor (mentolate, gen "TIC-TAC" etc.).
Această clasă exclude:
- producţia zaharozei, vezi 15.83

1585 Fabricarea macaroanelor, tăiţeilor, cuş-cuş-ului şi a altor produse făinoase similare
Această clasă include:
- fabricarea pastelor făinoase, ca: macaroanele şi tăiţeii;
- fabricarea cuş-cuş-ului.

1586 Prelucrarea ceaiului şi cafelei
Această clasă include:
- decafeinizarea şi prăjirea cafelei;
- obţinerea produselor din cafea:
. cafea măcinată;
. cafea solubilă;
. extracte şi concentrate din cafea;
- fabricarea înlocuitorilor de cafea;
- amestecarea ceaiului şi frunzelor de mate;
- ambalarea ceaiului, inclusiv în doze (pliculeţe).
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea infuziilor din plante (mentă, muşeţel, verbină etc.).
Această clasă exclude:
- fabricarea ceaiului, asociată cu plantaţiile de ceai, vezi 01.13;
- fabricarea infuziilor din plante, dacă sunt considerate medicinale, vezi 24.62

1587 Fabricarea condimentelor
Această clasă include:
- fabricarea mirodeniilor, sosurilor picante şi condimentelor:
. maioneză;
. făină de muştar;
. muştar etc.;
- fabricarea oţetului.
Această clasă exclude:
- cultivarea plantelor pentru mirodenii, vezi 01.13;
- fabricarea sării de masă, vezi 14.40

1588 Fabricarea preparatelor alimentare omogenizate şi alimentelor dietetice
Această clasă include:
- fabricarea produselor alimentare pentru utilizări nutriţionale speciale (Directivele Consiliului, OJ Nr. L 186, din 30.06.1989):
. lapte praf pentru sugari;
. lapte şi alte alimente pentru copii mici;
. alimente pentru sugari;
. alimente cu conţinut redus de calorii, pentru controlul greutăţii;
. alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale;
. alimente cu conţinut redus de sodiu, inclusiv sare fără sodiu;
. alimente fără gluten;
. alimente recomandate în efortul muscular intens, în special pentru sportivi;
. alimente pentru persoanele ce suferă de dereglări ale metabolismului carbohidraţilor (diabet).

1589 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea de supe şi ciorbe;
- fabricarea drojdiei de bere, prafului de ouă etc.;
- fabricarea produselor alimentare îmbogăţite cu vitamine, proteine etc.

159 Fabricarea băuturilor

1591 Fabricarea băuturilor alcoolice distilate
Această clasă include:
- fabricarea băuturilor alcoolice distilate: whisky, coniac, gin, lichioruri etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea băuturilor alcoolice nedistilate, vezi 15.92; 15.93 şi 15.94

1592 Fabricarea alcoolului etilic de fermentaţie
Această clasă include, de asemenea:
- producţia alcoolurilor neutre.

1593 Fabricarea vinurilor
Această clasă include:
- fabricarea vinului:
. vin de masă;
. VCPAR (vin de calitate, produs în anumite regiuni);
- fabricarea vinului spumos;
- fabricarea vinului din must de struguri concentrat.
Această clasă include de asemenea:
- fabricarea vinului slab alcoolizat sau fără alcool.
Această clasă exclude:
- producţia de vin din struguri de producţie proprie, vezi 01.13;
- îmbutelierea şi ambalarea fără transformare a vinului, vezi 51.34 şi 74.82

1594 Fabricarea cidrului şi a altor vinuri din fructe
Această clasă include:
- fabricarea cidrului, cidrului de pere, miedului şi altor vinuri din fructe, cât şi a băuturilor mixte ce conţin alcool.

1595 Fabricarea altor băuturi nedistilate, obţinute prin fermentare
Această clasă include:
- fabricarea vermutului şi a altor băuturi similare.

1596 Fabricarea berii
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea berii slab alcoolizate sau fără alcool.

1597 Fabricarea înaltului

1598 Producţia de ape minerale şi băuturi răcoritoare nealcoolice
Această clasă include:
- producţia de ape minerale naturale;
- producţia de băuturi nealcoolice:
. băuturi nealcoolice aromatizate şi/sau îndulcite: limonadă, oranjadă, cola, băuturi energizante, băuturi din fructe, ape tonice etc.
Această clasă exclude:
- producţia de sucuri din fructe şi legume, vezi 15.32

16 Fabricarea produselor din tutun

160 Fabricarea produselor din tutun

1600 Fabricarea produselor din tutun
Această clasă include:
- fabricarea produselor din tutun: ţigarete, tutun de ţigarete, ţigări de foi, tutun de pipă, tutun de mestecat şi pentru prizat;
- fabricarea tutunului "omogenizat" sau "reconstituit".
Această clasă exclude:
- cultivarea sau prelucrarea preliminară a tutunului, vezi 01.11
DB INDUSTRIA TEXTILĂ ŞI A PRODUSELOR TEXTILE

17 Fabricarea produselor textile
Această diviziune include pregătirea şi filarea fibrelor textile în fire, precum şi ţesutul materialelor textile, finisarea materialelor textile şi a confecţiilor de îmbrăcăminte, fabricarea articolelor confecţionate din textile, cu excepţia lenjeriei (de ex. lenjerie de pat, feţe de masă, pături, covoare, pluş cordele.) şi fabricarea materialelor tricotate şi croşetate şi a articolelor din aceste materiale (de ex. ciorapi şi pulovere). Cultura fibrelor naturale se regăseşte în diviziunea 01 (Agricultură), în timp ce fabricarea fibrelor sintetice reprezintă un proces chimic ce trebuie să fie clasificat în clasa 24.70 (Fabricarea fibrelor artificiale). Fabricarea confecţiilor de îmbrăcăminte se regăseşte în diviziunea 18.

171 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire

1711 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de bumbac şi tip bumbac
Această clasă include:
- operaţiunile de pregătire a fibrelor tip bumbac, cardarea şi pieptănarea;
- fabricarea firelor tip bumbac, fie din bumbac, fie din fibre artificiale sau sintetice, pentru ţesut, tricotat etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea aţei de cusut, vezi 17.16

1712 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână cardată şi tip lână cardată
Această clasă include:
- operaţiile de pregătire a fibrelor tip lână: degresarea şi carbonizarea lânei, cardarea;
- fabricarea firelor tip lână, fie cu lână, fie cu fibre artificiale sau sintetice, pentru ţesut, tricotat etc.

1713 Pregătirea fibrelor şi filarea în fire de lână pieptănată şi tip lână
Această clasă include:
- pieptănarea fibrelor de lână;
- fabricarea firelor tip lână pieptănată, fie cu lână, fie cu fibre artificiale sau sintetice, pentru ţesut, tricotat etc.;
- pregătirea şi filarea în fire a fibrelor tip lână semi-pieptănată (cardată dar incomplet pieptănată).

1714 Pregătirea şi filarea în fire a fibrelor tip in
Această clasă include:
- meliţarea inului;
- fabricarea firelor tip in, fie cu in, fie cu fibre artificiale sau sintetice, pentru ţesut, tricotat etc.

1715 Prelucrarea şi răsucirea mătăsii naturale şi artificiale (inclusiv din scame) şi a firelor sintetice
Această clasă include:
- bobinarea, spălarea şi răcirea mătăsii naturale;
- cardarea şi pieptănarea deşeurilor de mătase;
- fabricarea firelor tip mătase, fie cu mătase naturală, fie cu fibre artificiale sau sintetice, pentru ţesut, tricotat, etc.;
- răsucirea, paralelizarea şi înmuierea firelor sintetice sau artificiale.

1716 Fabricarea aţei de cusut
Această clasă include:
- fabricarea aţei de cusut din orice material textil, inclusiv din amestecuri.
Această clasă exclude:
- fabricarea firelor pentru tricotat şi croşetat, vezi 17.11 la 17.15; 17.17

1717 Pregătirea fibrelor şi filarea altor tipuri de fire
Această clasă include:
- operaţii de pregătire şi filare în fire a altor fibre textile, cum ar fi fibrele de iută sau liberiene.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea firelor din celofibră.
Această clasă exclude:
- fabricarea fibrelor şi a cablurilor sintetice sau artificiale, fabricarea firelor nerăsucite (inclusiv firul cu rezistenţă mare şi firul pentru covoare), din fibre sintetice sau artificiale, vezi 24.70;
- fabricarea fibrelor de sticlă, vezi 26.14;
- filarea firului de azbest, vezi 26.82

172 Producţia de ţesături

1721 Ţesături din bumbac şi din fire tip bumbac
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din bumbac, fie cu fire de bumbac, fie cu fire artificiale sau sintetice.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea ţesăturilor imitaţie de blană sau din şnur, a prosoapelor pluşate, a voalului etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor textile înguste (panglici), vezi 17.54;
- fabricarea materialelor textile tricotate sau croşetate, vezi 17.60

1722 Ţesături din lână cardată şi din fire tip lână cardată
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din fire tip lână, fie cu fire de lână, fie cu fire artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor tricotate şi croşetate, vezi 17.60

1723 Ţesături din lână pieptănată şi din fire tip lână pieptănată
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor din lână pieptănată, fie cu fire de lână, fie cu fire artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor textile neţesute, vezi 17.53;
- fabricarea materialelor textile tricotate şi croşetate, vezi 17.60

1724 Ţesături din mătase şi din fire tip mătase
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor tip mătase, fie cu fire de mătase, fie cu fire artificiale sau sintetice.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor neţesute, vezi 17.53

1725 Ţesături din alte textile
Această clasă include:
- fabricarea altor ţesături, prin utilizarea fibrelor şi firelor speciale, de in, cânepă, iută, liberiene;
- fabricarea materialelor textile din polipropilen.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea ţesăturilor din fire de sticlă.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor textile pentru acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea materialelor neţesute, vezi 17.53;
- ţesutul firelor de azbest, vezi 26.82

173 Finisarea materialelor textile

1730 Finisarea materialelor textile
Această clasă include:
- albirea, vopsirea şi imprimarea (inclusiv termoimprimarea) fibrelor, firelor, materialelor şi articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte care nu sunt producţie proprie;
- apretarea, uscarea, expunerea la abur, repararea, sanforizarea, mercerizarea materialelor şi a articolelor textile, inclusiv a articolelor de îmbrăcăminte care nu reprezintă producţie proprie.
Această clasă include, de asemenea:
- finisarea articolelor de îmbrăcăminte din piele;
- albirea jeans-ilor;
- plisarea şi alte lucrări similare, executate pe materiale textile.
Această clasă exclude:
- finisarea articolelor textile executate din materiale produse de fabrică, vezi 17.1; 17.2; 17.5;
- imprimarea la cerere, pe loc, pe articole textile, vezi 52.74

174 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)

1740 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia îmbrăcămintei şi lenjeriei de corp)
Această clasă include:
- fabricarea de articole confecţionate din orice material textil, inclusiv din materiale tricotate sau croşetate:
. pături, inclusiv cuverturi;
. lenjerie de pat, de masă sau de bucătărie;
. cuverturi, plăpumi matlasate, plăpumi de puf, perne, saci de dormit etc.;
- fabricarea articolelor pentru decorarea locuinţelor:
. perdele, draperii, jaluzele, cuverturi de pat, huse de mobilă sau de maşină etc.;
. prelate, corturi, articole pentru camping, pânze pentru ambarcaţiuni, parasolare, huse de automobil etc.;
. steaguri, drapele, fanioane etc.;
. cârpe de praf, cârpe de vase şi articole similare, veste de salvare, paraşute etc.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea părţii textile a păturilor electrice, a produselor de camping, de navigaţie;
- fabricarea de prelate, veste de salvare, steaguri, paraşute, îmbrăcăminte de protecţie, saci şi sacoşe, lavete pentru spălarea duşumelei, veselei, şters praful etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor textile pentru uz tehnic, vezi 17.54

175 Fabricarea altor articole textile

1751 Fabricarea de covoare şi mochete
Această clasă include:
- fabricarea de ţesături şi împletituri executate din textile, pentru acoperirea pardoselilor:
. carpete, covoare, mochete, preşuri.
Această clasă exclude:
- fabricarea ştergătoarelor şi rogojinilor, prin împletirea materialelor, vezi 20.52;
- fabricarea materialelor pentru acoperirea podelelor, din: plută, cauciuc sau plastic, chiar cu o faţă textilă, vezi 36.63

1752 Fabricarea de frânghii, sfori şi plase
Această clasă include:
- fabricarea de frânghii, sfori, odgoane, cord şi şnururi, din fibre sau fâşii textile, fie că sunt sau nu impregnate sau acoperite cu cauciuc sau plastic;
- fabricarea plaselor din sfoară, cord sau frânghie;
- fabricarea produselor din frânghie şi plasă: plase de pescuit, trancheţi de navă, perne pentru descărcare, tapane, frânghii sau cabluri prevăzute cu inele metalice pentru încărcat navele etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea plaselor pentru păr, vezi 18.24

1753 Fabricarea de textile neţesute şi articole din acestea, cu excepţia confecţiilor de îmbrăcăminte

1754 Fabricarea altor articole textile n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea ţesăturilor înguste (panglici), inclusiv materiale constând din urzeală fără bătătură, obţinute cu ajutorul unui adeziv;
- fabricarea fetrului;
- fabricarea de etichete, cocarde etc.;
- fabricarea de pasmanterie ornamentală:
. trese, ciucuri, pampoane etc.;
- fabricarea tulului şi a altor ţesături tip plasă, a dantelei, broderiilor etc.;
- fabricarea materialelor impregnate, acoperite sau stratificate cu material plastic;
- fabricarea vatei şi articolelor confecţionate din vată (tampoane etc.);
- fabricarea firelor metalizate sau aurite, a firelor de cauciuc şi a cordului acoperit cu material textil, a firelor sau benzilor textile acoperite, impregnate sau bordate cu cauciuc sau plastic;
- fabricarea de diverse materiale: ţesături cord pentru anvelope, din fire artificiale rezistente; calc pânzat; canava pentru utilizare în pictură; muşama şi materiale textile apretate similare, acoperite cu cauciuc, adezivi sau substanţe poliamidice;
- fabricarea de diverse articole textile: fitile textile, furtunuri, benzi rulante şi alte produse similare, curele de transmisie, pânză pentru strecurat.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor din pâslă, pentru acoperirea podelelor, vezi 17.51;
- fabricarea pânzei ţesute din fire metalice, vezi 28.73

176 Fabricarea de metraje obţinute prin tricotare sau croşetare

1760 Fabricarea de metraje prin tricotare sau croşetare
Această clasă include:
- fabricarea şi prelucrarea în aceeaşi unitate a metrajelor obţinute prin tricotare sau croşetare:
. materiale pluşate şi imitaţie de blană;
. materiale tip plasă şi pentru ferestre, tricotate pe maşini Raschel sau similare;
. alte materiale tricotate sau croşetate.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor tip plasă şi pentru acoperirea ferestrelor, gen dantelă sau broderie, obţinute pe maşini Raschel sau similare, vezi 17.54

177 Fabricarea de articole tricotate sau croşetate

1771 Fabricarea de ciorapi, şosete şi ciorapi pantalon, tricotaţi sau croşetaţi
Această clasă include:
- fabricarea de ciorapi, şosete şi ciorapi pantalon.
Aceasta clasă include, de asemenea:
- fabricarea de încălţăminte din materiale textile, fără tălpi aplicate.

1772 Fabricarea de pulovere, veste şi articole similare tricotate sau croşetate
Această clasă include:
- fabricarea de pulovere, jachete, jerseuri, veste şi articole similare, tricotate sau croşetate.

18 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte; aranjarea şi vopsirea blănurilor
Industria confecţiilor de îmbrăcăminte acoperă toate activităţile de croitorie (pentru confecţii de gata sau de comandă), din toate materialele (de ex. piele, ţesături, materiale tricotate sau croşetate etc.) a tuturor articolelor de îmbrăcăminte (de ex. haine, lenjerie pentru bărbaţi, femei sau copii; îmbrăcăminte de lucru, de oraş sau de purtare etc.) şi accesoriilor. Nu se face nici o distincţie între îmbrăcămintea pentru adulţi sau copii, sau între îmbrăcămintea modernă şi cea tradiţională. Diviziunea 18 include, de asemenea, industria blănurilor (blănuri şi haine de blană). Ea nu include fabricarea articolelor tricotate şi croşetate (17.7) şi finisarea articolelor de îmbrăcăminte (17.30).

181 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele

1810 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele
Această clasă include:
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele, sau din înlocuitori de piele.
Această clasă exclude:
- fabricarea mănuşilor şi curelelor din piele, vezi 18.24;
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30;
- fabricarea mănuşilor şi căştilor de sport, din piele, vezi 36.40

182 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii
Această grupă exclude:
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30

1821 Fabricarea de articole de îmbrăcăminte pentru lucru
Această clasă exclude:
- fabricarea încălţămintei, vezi 19.30;
- fabricarea îmbrăcămintei de cauciuc sau plastic, neasamblate prin cusătură, ci doar lipite, vezi 25.13 şi 25.24;
- fabricarea căştilor de protecţie, vezi 25.24 şi 28.75;
- repararea articolelor de îmbrăcăminte, vezi 52.74

1822 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)
Această clasă include:
- fabricarea altor confecţii din materiale ţesute, tricotate sau croşetate, materiale neţesute etc, pentru bărbaţi, femei şi copii:
. haine, costume, compleuri, jachete, pantaloni, fuste etc.
Această clasă include, de asemenea:
- croitoria de comandă.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din blană, vezi 18.30;
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din cauciuc şi materiale plastice, neasamblate prin cusături, ci doar lipite, vezi 25.13 şi 25.24;
- repararea articolelor de îmbrăcăminte, vezi 52.74

1823 Fabricarea de articole de lenjerie de corp
Această clasă include:
- fabricarea de articole de lenjerie de corp din materiale textile, ţesute, tricotate sau croşetate, mătase etc., pentru bărbaţi, femei şi copii:
. cămăşi, tricouri, chiloţi, indispensabili, pijamale, cămăşi de noapte, halate de casă, bluze, slipuri, sutiene, corsete etc.
Această clasă exclude:
- repararea articolelor de îmbrăcăminte, vezi 52.74

1824 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte şi accesorii n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru sugari, a treningurilor, costumelor de schi, costumelor de baie etc.;
- fabricarea pălăriilor şi şepcilor;
- fabricarea altor accesorii: mănuşi, curele, şaluri, cravate, fileuri de păr etc.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea articolelor din blană, pentru acoperit capul.
Această subclasă elementară şi respectiv, întreaga clasă 18.24, exclude:
- fabricarea căştilor de protecţie, vezi 25.24 şi 28.75;
- fabricarea mănuşilor şi căştilor din piele pentru sport, vezi 36.40;
- repararea articolelor de îmbrăcăminte, vezi 52.74

183 Prepararea şi vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană

1830 Prepararea şi vopsirea blănurilor; fabricarea articolelor din blană
Această clasă include:
- prepararea şi vopsirea blănurilor şi a pieilor cu păr: răzuirea, tăbăcirea, tratarea cu tananţi, decolorarea (albirea), tunderea, pensarea şi vopsirea blănurilor;
- fabricarea articolelor din blană:
. fabricarea hainelor şi accesoriilor din blană;
. asamblări de blănuri, cum sunt: resturile de blană, rondelele, covoraşele, fâşiile din petice de blană etc.;
. diverse articole din blană: covoraşe, "pufuri" (taburete rotunde) neumplute, cârpe pentru lustruire industrială.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea blănurilor artificiale şi a articolelor din blană artificială
Această clasă exclude:
- producţia de blănuri neprelucrate, vezi 01.25 şi 01.50;
- producţia de piei neprelucrate, vezi 15.11;
- fabricarea imitaţiilor din blană (materiale cu păr lung obţinute prin ţesere sau tricotare), vezi 17.2 şi 17.60;
- fabricarea pălăriilor de blană, vezi 18.24;
- fabricarea confecţiilor garnisite cu blană, vezi 18.24;
- fabricarea cizmelor sau a pantofilor, cu garnituri din blană, vezi 19.30

DC INDUSTRIA PIELĂRIEI ŞI A PRODUSELOR DIN PIELE
În prezent, industria pielăriei şi a încălţămintei utilizează multe alte materiale pentru a-şi fabrica produsele (de ex. articole de voiaj, încălţăminte etc.). Activitatea descrisă în această diviziune include prepararea şi tratarea cu tananţi a pieilor brute produse de grupa 151.

19 Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, a harnaşamentelor şi încălţămintei

191 Tăbăcirea şi finisarea pieilor

1910 Tăbăcirea şi finisarea pieilor
Această clasă include:
- producţia de piei tăbăcite;
- producţia de piei velurate, piei lăcuite sau metalizate;
- producţia de piei, din componente.
Această clasă exclude:
- producţia de piei şi piei brute, vezi 15.11;
- fabricarea îmbrăcămintei din piele, vezi 18.10;
- tăbăcirea şi finisarea pieilor de animale cu blană sau a pieilor de animale cu păr, vezi 18.30;
- fabricarea imitaţiilor din piele care nu se compun din piele naturală, vezi 17.2; 25.13; 25.24

192 Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament

1920 Fabricarea de articole de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament
Această clasă include:
- fabricarea de articole de voiaj, genţi de mână şi articole similare, din piele, piele din componente şi din orice alt material, ca: pânză de plastic, materiale textile, fibre vulcanizate sau carton, la obţinerea cărora se utilizează aceeaşi tehnologie ca şi pentru piele;
- fabricarea cureluşelor de ceas, nemetalizate;
- fabricarea de diverse articole din piele sau piele reconstituită: curele de transmisie, ambalaje etc.;
- fabricarea articolelor de harnaşament.
Această clasă exclude:
- fabricarea confecţiilor din piele, vezi 18.10;
- fabricarea mănuşilor şi pălăriilor din piele, vezi 18.24;
- fabricarea încălţămintei, vezi 19.30;
- fabricarea cureluşelor metalice de ceas, vezi 33.50

193 Fabricarea încălţămintei

1930 Fabricarea încălţămintei
Această clasă include:
- fabricarea de încălţăminte pentru toate scopurile, din orice material, prin orice procedeu, inclusiv prin turnare;
- fabricarea de jambiere, ghete şi articole similare;
- fabricarea unor părţi din încălţăminte: fabricarea căputelor şi a unor părţi ale căputelor, a tălpilor şi branţurilor, tocurilor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea încălţămintei din materiale textile, fără tălpi, vezi 17.71;
- fabricarea încălţămintei din azbest, vezi 26.82;
- fabricarea pantofilor şi ghetelor ortopedice, vezi 33.10

DD FABRICAREA LEMNULUI ŞI A PRODUSELOR DIN LEMN

20 Fabricarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din împletitură de pai şi alte materiale
Această diviziune include fabricarea produselor din lemn, cum sunt: cheresteaua, placajul, panourile de lemn, ambalajele de lemn, podelele din lemn, grinzi de lemn şi clădiri prefabricate din lemn.
Procesele de producţie includ: tăierea cu fierăstrăul, rindeluirea, fasonarea, laminarea şi asamblarea produselor din lemn, începând de la tăierea buştenilor sau de la cherestea, care poate fi tăiată ulterior, ori fasonată la strung sau cu alte unelte de fasonat. Cheresteaua sau alte produse fasonate din lemn transformat pot fi, de asemenea, rindeluite ulterior şi asamblate în produse finite, cum ar fi ambalajele din lemn.
Cu excepţia joagărelor şi a unităţilor de ocrotire a pădurilor, unităţile sunt grupate în ramuri industriale care se bazează, în principal, pe produsele specifice fabricate.
Diviziunea nu include nici fabricarea mobilei (36.1), nici instalarea de accesorii din lemn de producţie proprie (vezi 45.42).

201 Tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului

2010 Tăierea şi rindeluirea lemnului; impregnarea lemnului
Această clasă include:
- tăierea, rindeluirea şi prelucrarea mecanică a lemnului;
- fabricarea traverselor de cale ferată;
- fabricarea podelelor neasamblate din lemn;
- fabricarea talaşului, a rumeguşului, aşchiilor, particulelor de lemn.
Această clasă include, de asemenea:
- uscarea lemnului;
- impregnarea sau tratarea chimică a lemnului, cu conservanţi şi alte materiale.
Această clasă exclude:
- tăierea copacilor şi producţia de lemn brut, vezi 02.01;
- fabricarea şindrilei şi a cofrajelor, vezi 20.30

202 Fabricarea de produse stratificate din lemn

2020 Fabricarea de produse stratificate din lemn: placaj, panel, furnire, plăci din aşchii de lemn, plăci fibrolemnoase etc.

203 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie, pentru construcţii

2030 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii
Această clasă include:
- fabricarea produselor din lemn, ce urmează a fi utilizate în principal în industria de construcţii:
. bârne, grinzi, suporţi pentru acoperiş;
. uşi, ferestre, obloane şi cadrele lor;
. scări, balustrade;
. cofraje din lemn, şindrilă;
. parchete asamblate în panouri;
- fabricarea caselor prefabricate din lemn, sau a unor elemente ale acestora.
Această clasă exclude:
- fabricarea lamelelor neasamblate de lemn, pentru parchet, vezi 20.10

204 Fabricarea ambalajelor din lemn

2040 Fabricarea ambalajelor din lemn
Această clasă include:
- fabricarea cutiilor din lemn, a lăzilor, cilindrilor şi altor ambalaje similare din lemn;
- fabricarea paleţilor, a paleţilor pentru cutii şi a altor platforme de încărcare, din lemn;
- fabricarea butoaielor, ciuberelor, putinilor, doagelor şi altor produse de dogărie;
- fabricarea tamburilor din lemn, pentru cablu.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, vezi 19.20;
- fabricarea de lăzi sau cutii din material împletit, vezi 20.52

205 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie şi împletituri

2051 Fabricarea altor produse din lemn
Această clasă include:
- fabricarea de diverse produse din lemn:
. mânere din lemn şi diferite monturi pentru unelte, mături, perii;
. şanuri din lemn, pentru ghete şi pantofi; umeraşe pentru haine;
. ustensile casnice şi vase de bucătărie din lemn; cuiere pentru haine şi pălării;
. statuete şi ornamente din lemn, marchetărie de lemn, intarsii din lemn;
. casete din lemn pentru bijuterii, tacâmuri şi articole similare;
. sicrie de lemn;
. linguri, scafe, bobine, mosoare pentru aţă de cusut şi articole similare din lemn curbat;
. alte articole din lemn.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, vezi 19.20;
- fabricarea încălţămintei din lemn, vezi 19.30;
- fabricarea de corpuri şi montaje de iluminat, vezi 31.50;
- fabricarea carcaselor de ceas, vezi 33.50;
- fabricarea de mobilă, vezi 36.1;
- fabricarea jucăriilor din lemn, vezi 36.50;
- fabricarea imitaţiilor de bijuterii, vezi 36.61;
- fabricarea de perii şi mături, vezi 36.62;
- fabricarea bastoanelor şi umbrelelor de mână, vezi 36.63;
- fabricarea chibriturilor, vezi 36.63

2052 Fabricarea articolelor din plută, paie şi împletituri
Această clasă include:
- prelucrarea plutei naturale;
- fabricarea articolelor din plută naturală şi aglomerată;
- fabricarea de împletituri şi produse din materiale împletite: rogojini, covoraşe, etc.;
- fabricarea de coşuri şi împletituri din nuiele.
Această clasă exclude:
- fabricarea de rogojini sau împletituri de materiale textile, vezi 17.51;
- fabricarea de mobilă, vezi 36.1

DE FABRICAREA CELULOZEI, HÂRTIEI ŞI A PRODUSELOR DIN HÂRTIE; EDITAREA ŞI TIPĂRIREA PUBLICAŢIILOR

21 Fabricarea celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie
Această diviziune cuprinde fabricarea celulozei, hârtiei şi produselor din hârtie reciclată. Fabricarea acestor produse este inclusă în aceeaşi grupă, deoarece ele constituie o serie de procese conectate pe verticală.
Mai multe din aceste procese se desfăşoară adesea, într-o singură unitate, în esenţă, există trei activităţi şi anume:
- Fabricarea celulozei, ce implică separarea fibrelor de celuloză de alte impurităţi din lemn sau din deşeurile de hârtie.
- Fabricarea hârtiei, ce implică alcătuirea colilor din aceste fibre.
- Fabricarea produselor din hârtie reciclată, rezultate din hârtie şi alte materiale, ce implică diverse tehnici de tăiere şi modelare şi include activităţi de acoperire şi laminare. Articolele din hârtie pot fi tipărite (de ex. tapet, ambalaje pentru cadouri etc.), atât timp cât informaţia tipărită nu reprezintă scopul principal.

211 Fabricarea celulozei, hârtiei şi cartonului

2111 Fabricarea celulozei
Această clasă include:
- fabricarea celulozei albite, semi-albite sau nealbite, prin procese mecanice, chimice (cu sau fără dizolvare) sau semichimice;
- eliminarea cernelii şi fabricarea celulozei din deşeuri de hârtie.

2112 Fabricarea hârtiei şi cartonului
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei şi cartonului, destinate prelucrării industriale ulterioare.
Această clasă include, de asemenea:
- acoperirea şi impregnarea hârtiei şi a cartonului;
- fabricarea hârtiei creponate;
- fabricarea hârtiei de ziar şi a altor tipuri de hârtie pentru tipărituri şi hârtie de scris;
- fabricarea hârtiei pentru rotativă.
Această clasă exclude:
- fabricarea cartonului ondulat, vezi 21.21;
- fabricarea articolelor din hârtie prelucrată ulterior, vezi 21.22; 21.23; 21.24; 21.25

212 Fabricarea articolelor din hârtie şi carton

2121 Fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat şi a ambalajelor din hârtie sau carton
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei şi cartonului ondulat;
- fabricarea ambalajelor din hârtie sau carton ondulat;
- fabricarea ambalajelor din carton pliabil;
- fabricarea ambalajelor din carton rezistent;
- fabricarea altor ambalaje din hârtie şi carton;
- fabricarea sacilor şi pungilor de hârtie;
- fabricarea dosarelor de birou şi a articolelor similare.
Această clasă exclude:
- fabricarea plicurilor, vezi 21.23;
- fabricarea articolelor din pastă de hârtie sau carton, prin presare sau mulare (de exemplu cofraje de ouă), vezi 21.25

2122 Fabricarea produselor de uz gospodăresc şi sanitar, din hârtie sau carton
Această clasă include:
- fabricarea produselor de uz gospodăresc şi pentru igiena personală, din hârtie şi pastă de celuloză:
. şerveţele pentru curăţat tenul;
. batiste, prosoape, şerveţele de masă;
. hârtie igienică;
. tampoane igienice, scutece şi căptuşeli de scutece pentru copii;
. ceşti, farfurii şi tăvi.

2123 Fabricarea articolelor de papetărie
Această clasă include:
- fabricarea hârtiei de tipărituri şi de scris, gata pentru utilizare;
- fabricarea hârtiei de imprimantă;
- fabricarea hârtiei de copiat, gata pentru utilizare;
- fabricarea indigoului şi a hârtiei şablon, pentru multiplicat;
- fabricarea hârtiei de lipit sau adezive, gata pentru utilizare;
- fabricarea plicurilor şi a cărţilor poştale;
- fabricarea cutiilor, mapelor, truselor pentru scris, conţinând hârtie de scris asortată.

2124 Fabricarea tapetului
Această clasă include:
- fabricarea tapetelor de hârtie şi a altor materiale similare, pentru lipit pe pereţi, inclusiv tapete acoperite cu vinil;
- fabricarea materialelor textile pentru acoperirea pereţilor.

2125 Fabricarea altor articole din hârtie şi carton n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea etichetelor;
- fabricarea hârtiei şi cartonului de filtru;
- fabricarea bobinelor, mosoarelor, canetelor etc., din hârtie şi carton;
- fabricarea cofrajelor de ouă şi a altor produse de ambalat, din pastă mulată (turnată);
- fabricarea cartelelor de hârtie sau carton, utilizate la maşinile de tricotat Jacquard.
Această clasă exclude:
- fabricarea hârtiei sau cartonului în vrac (desfăcut), vezi 21.12;
- fabricarea cărţilor de joc, vezi 36.50;
- fabricarea jocurilor şi jucăriilor, din hârtie sau carton, vezi 36.50

22 Edituri, poligrafie şi reproducerea pe suporţi a înregistrărilor
Această diviziune include editarea ziarelor, revistelor, a altor periodice şi a cărţilor.
În general, unităţile cunoscute ca edituri publică copii ale unor lucrări pentru care posedă, de obicei, dreptul de reproducere (copyright). Lucrările pot avea un singur format sau mai multe formate, inclusiv forma poligrafică tradiţională, bandă audio, CD-ROM sau on-line. Editorii pot publica lucrări originale, create de alţii, pentru care au obţinut drepturile respective şi/sau lucrări pe care le-au creat în interiorul editurii.
Activităţile poligrafice reprezintă tipărirea de produse, cum sunt: ziare, cărţi, periodice, formulare comerciale, felicitări şi alte materiale şi execută, de asemenea, lucrări anexe cum sunt: lucrările de legătorie, serviciile de reproducere pe clişee etc.
Activităţile anexe cuprinse aici fac parte integrantă din industria poligrafică şi aceste operaţiuni furnizează aproape întotdeauna un produs (o placă tipografică, o carte legată sau un disc, ori un fişier magnetic) ce face parte integrantă din industria poligrafică.
Procesele utilizate în poligrafie includ o varietate de metode utilizate pentru a transfera o imagine de pe o planşă, un ecran sau dintr-un fişier de calculator, pe un suport oarecare, cum ar fi: hârtia, materialele plastice, metalul, articolele textile sau lemnul. Cea mai utilizată dintre aceste metode este transferarea imaginii de pe o planşă sau ecran pe un suport (tipărire litografică, a unei gravuri, a unui ecran sau flexografică). O nouă tehnologie care se dezvoltă cu rapiditate utilizează un fişier de calculator în scopul acţionării directe a mecanismului de tipărire pentru a crea imaginea şi noi echipamente electrostatice sau alte tipuri de echipament (tipărire digitală sau non-impact).
Deşi tipărirea şi editarea sunt adesea executate de aceeaşi unitate (de ex. un ziar), situaţiile în care aceste activităţi distincte sunt efectuate în aceeaşi unitate sunt din ce în ce mai rare.
Această diviziune exclude:
- editarea de programe, vezi 72.21
- editarea on-line fără legătură cu alt tip de editare, se regăseşte în 72.40

221 Activitatea editurilor

2211 Editarea cărţilor
Această clasă include:
- editarea cărţilor, broşurilor, pliantelor şi materialelor similare, inclusiv editarea dicţionarelor şi a enciclopediilor;
- editarea hărţilor şi a schemelor.

2212 Editarea ziarelor
Această clasă include:
- editarea ziarelor, inclusiv a presei publicitare.

2213 Editarea revistelor şi periodicelor

2214 Editarea înregistrărilor sonore
Această clasă include:
- editarea discurilor, a CD-urilor, DVD-urilor şi benzilor magnetice cu muzică sau alte înregistrări sonore;
- editarea partiturilor muzicale tipărite.

2215 Alte activităţi de editare
Această clasă include:
- editarea de:
. fotografii, gravuri de cărţi poştale;
. orare;
. formulare;
. afişe, reproduceri ale operelor de artă;
. alte tipărituri, cum sunt: cărţile poştale ilustrate, reproduse prin mijloace mecanice şi foto-mecanice.

222 Tipărirea şi activităţi anexe

2221 Tipărirea ziarelor
Această clasă include:
- imprimarea ziarelor şi a altor publicaţii periodice.

2222 Alte activităţi de tipărire n.c.a.
Această clasă include:
- tipărirea de reviste şi de alte periodice, cărţi, broşuri, partituri şi manuscrise muzicale, hărţi, atlase, afişe, cataloage publicitare, prospecte şi alte tipărituri publicitare, timbre poştale, timbre fiscale, bilete de bancă, cecuri, registre, albume, jurnale de zi, calendare, formulare administrative şi alte materiale imprimate comerciale, hârtie de scris cu antet personal şi alte tipărituri (de ex. etichete de plastic, pungi de plastic şi plăci de sticlă, articole din metal), cu ajutorul presei de tipar înalt, la offset, prin fotogravură, imprimare flexografică, tipărire de pe ecran şi cu alte prese de tipărit, maşini de multiplicat, imprimante de calculator, maşini de tipărit în relief, fotocopiatoare şi termocopiatoare.
Această clasă exclude:
- tipărirea etichetelor, vezi 21.25;
- editarea, vezi 22.1

2223 Legătorie
Această clasă include:
- legarea foilor tipărite, de ex. pentru a forma cărţi, broşuri, reviste, cataloage etc., prin pliere, asamblare, coasere, lipire, calare, însăilare, legare cu ajutorul adezivilor, tăiere, precum şi imprimarea cu litere aurite.

2224 Servicii pregătitoare pentru pretipărire
Această clasă include:
- lucrări de compoziţie, culegere, fotoculegere, introducere a datelor, inclusiv scanare şi recunoaşterea caracterelor optice, cosmetizare electronică;
- lucrări de creare a documentelor, editare pe calculator şi toate celelalte lucrări de concepţie;
- servicii de pregătire a datelor digitale, adică extindere, selecţie, codificarea legăturii între programe;
- servicii de proiectare asistată de calculator, prelucrare asistată de calculator, procesare electronică;
- servicii de paginare digitală;
- lucrări de executare a planşelor, inclusiv fixarea imaginii şi a paginilor cu ilustraţii (pentru tipar înalt şi offset);
- lucrări de făţuire a cilindrilor, pentru gravură;
- lucrări de prelucrare, executate direct pe placă (şi plăci din fotopolimeri);
- plăci şi vopsele pentru lucrări de imprimare sau tipărire în relief;
- lucrări de artă, inclusiv pietre pentru litografii şi blocuri din lemn preparat.

2225 Alte lucrări de tipografie
Această clasă include:
- lucrări de realizare a produselor reprografice;
- lucrări de realizare a suporturilor de prezentare, de ex. diapozitive pentru proiecţie şi alte forme digitale de prezentare;
- lucrări de design al produselor tipografice, de ex. schiţe, planuri, machete;
- alte lucrări grafice ca: vopsire, scufundare în baie sau imprimare, copiere în alfabetul braille, perforare, tipărire în relief, glazurare şi laminare, colare şi intercalare, creponare.

223 Reproducerea înregistrărilor pe suporţi

2231 Reproducerea înregistrărilor audio
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă a discurilor de patefon, CD-urilor, DVD-urilor şi casetelor cu muzică, sau cu alte înregistrări audio.

2232 Reproducerea înregistrărilor video
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă a benzilor video şi DVD-urilor cu filme şi alte înregistrări video.

2233 Reproducerea înregistrărilor informatice
Această clasă include:
- reproducerea după matriţă a înregistrărilor informatice (programe şi date), pe discuri şi benzi.

DF FABRICAREA PRODUSELOR DE COCSERIE, A PRODUSELOR OBŢINUTE PRIN RAFINAREA PETROLULUI ŞI A COMBUSTIBILILOR NUCLEARI

23 Industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari
Această diviziune se bazează pe transformarea ţiţeiului şi a cărbunelui brut în produse utilizabile şi include de asemenea industriile nucleare. Partea de prelucrare din sectorul energetic este aceea care începe în secţiunea C (Industria extractivă) fiind, de asemenea, prezentă şi în secţiunea E (Energia electrică, gaze şi apă). Procesul dominant este rafinarea ţiţeiului, care implică separarea ţiţeiului brut în produsele componente prin tehnici cum sunt: cracarea şi distilarea. Această diviziune acoperă şi fabricarea, în cont propriu, a unor produse caracteristice (de ex. cocs, butan, propan, benzină, petrol lampant, ulei combustibil, combustibil nuclear etc.), precum şi servicii de prelucrare (de ex. rafinare la cererea clientului, tratarea deşeurilor nucleare etc.).
Această diviziune include numai fabricarea gazelor cu puritate scăzută (sub 95% pentru etan, etilenă şi butan; sub 90% pentru propan (propilenă), butan (butilenă) şi butadienă).
Nu este inclusă fabricarea gazelor cu grad înalt de puritate (24.14), fabricarea gazelor industriale (24.11), extracţia hidrocarburilor (metan, etan, butan sau propan - 11.10) şi producţia gazelor, altele decât cele provenite din prelucrarea ţiţeiului (de ex. gaz provenit din prelucrarea cărbunelui, din apă, gaz provenit din procese gazogene, uzine de gaz - 40.21).

231 Fabricarea produselor de cocserie

2310 Fabricarea produselor de cocserie
Această clasă include:
- producerea cocsului;
- producerea gazelor de la cuptoarele de cocs;
- producerea gudroanelor de cărbune şi lignit.
Această clasă exclude:
- aglomerarea antracitului, vezi 10.10;
- aglomerarea lignitului, vezi 10.20;
- producţia de smoală, vezi 24.14;
- transformarea gazelor de la cuptoarele de cocs, pentru distribuţie prin conducte principale, vezi 40.21

232 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului

2320 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
Această clasă include:
- fabricarea carburanţilor: benzină, kerosen etc.;
- fabricarea de combustibili: ulei combustibil uşor, mediu şi greu, gaze de rafinărie ca: etan, propan, butan etc.;
- fabricarea uleiurilor sau grăsimilor lubrifiante pe bază de ţiţei, inclusiv din reziduuri de ţiţei;
- fabricarea de produse pentru industria petrochimică şi pentru prepararea bitumului;
- fabricarea diferitelor produse: white-spirit, vaselină, parafină etc.

233 Prelucrarea combustibililor nucleari

2330 Prelucrarea combustibililor nucleari
Această clasă include:
- producerea de uraniu îmbogăţit;
- producerea elementelor combustibile, pentru reactoarele nucleare;
- producerea elementelor radioactive, pentru uzul industrial sau medical;
- prelucrarea combustibililor nucleari şi tratarea reziduurilor nucleare radioactive.
Această clasă exclude:
- extracţia şi concentrarea minereurilor de uraniu şi thoriu, vezi 12.00;
- fabricarea oxidului de uraniu, vezi 12.00;
- tratarea şi îndepărtarea reziduurilor radioactive, de tranziţie, din spitale, vezi 90.021).
___________
1) Tip de reziduuri radioactive (în principal de origine medicală) care se vor degrada în perioada depozitării temporare şi pot fi adecvate unei manipulări în afara sistemului de control reglementar.

DG FABRICAREA SUBSTANŢELOR, A PRODUSELOR CHIMICE ŞI A FIBRELOR ŞI FIRELOR SINTETICE ŞI ARTIFICIALE
Această subsecţiune se bazează pe transformarea materiilor prime organice şi anorganice printr-un proces chimic şi prepararea produselor pe baza unei formule. Ea face distincţie între producţia substanţelor chimice de bază, care cuprind prima grupă industrială, şi producţia de produse intermediare şi finale obţinute prin prelucrarea ulterioară a substanţelor chimice de bază, care formează restul grupelor de activitate.

24 Fabricarea substanţelor şi a produselor chimice

241 Fabricarea produselor chimice de bază

2411 Fabricarea gazelor industriale
Această clasă include:
- fabricarea gazelor industriale sau medicale, lichefiate sau comprimate:
. gaze primare (elementare);
. aer lichefiat sau comprimat;
. gaze de refrigerare;
. gaze industriale mixte;
. gaze inerte, ca bioxidul de carbon;
. gaze izolatoare.
Această clasă exclude:
- extracţia de metan, etan, butan sau propan, vezi 11.10;
- fabricarea, în rafinării de petrol, a combustibililor gazoşi pe bază de etan, butan sau propan, vezi 23.20

2412 Fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor
Această clasă include:
- fabricarea de coloranţi şi pigmenţi, din orice sursă, sub forma de bază sau concentrată.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea produselor de tipul celor folosite ca agenţi fluorescenţi sau ca substanţe luminofere.
Această clasă exclude:
- fabricarea vopselelor şi pigmenţilor preparaţi, vezi 24.30.

2413 Fabricarea altor produse chimice anorganice de bază
Această clasă include:
- fabricarea de elemente chimice, cu excepţia metalelor, a gazelor elementare industriale şi a elementelor radioactive produse de industria combustibililor nucleari;
- fabricarea acizilor anorganici, cu excepţia acidului nitric;
- fabricarea bazelor, leşiilor şi a altor baze anorganice, cu excepţia amoniacului;
- fabricarea altor compuşi anorganici.
Această clasă exclude:
- fabricarea acidului azotic şi sulfonitric, vezi 24.15;
- fabricarea amoniacului, vezi 24.15;
- fabricarea clorurii de amoniu, vezi 24.15;
- fabricarea nitriţilor şi a nitraţilor de potasiu, vezi 24.15;
- fabricarea carbonaţilor de amoniu, vezi 24.15

2414 Fabricarea altor produse chimice organice de bază
Această clasă include:
- fabricarea altor substanţe chimice organice de bază, ca:
. hidrocarburi aciclice, saturate şi nesaturate;
. hidrocarburi ciclice, saturate şi nesaturate;
. alcooli aciclici şi ciclici, inclusiv alcool etilic de sinteză;
. acizi mono- şi poli-carboxilici, inclusiv acid acetic;
. alţi compuşi cu funcţii oxigenate, inclusiv aldehide, cetone, chinone şi compuşi cu funcţie duală sau poli-oxigenată;
. compuşi organici cu funcţii azotate, inclusiv amine;
. alţi compuşi organici, inclusiv produse obţinute prin distilarea lemnului etc.;
- fabricarea cărbunelui de lemn;
- producerea de bitum şi cocs de bitum;
- fabricarea produselor aromatice sintetice;
- distilarea gudronului de cărbune.
Această clasă exclude:
- fabricarea alcoolului etilic, din substanţe fermentate, vezi 15.92;
- fabricarea materialelor plastice în forme primare, vezi 24.16;
- fabricarea cauciucului sintetic în forme primare, vezi 24.17;
- fabricarea acidului salicilic şi O-acetilsalicilic, vezi 24.41;
- fabricarea glicerolului brut, vezi 24.51;
- fabricarea uleiurilor esenţiale, vezi 24.63

2415 Fabricarea îngrăşămintelor şi produselor azotoase
Această clasă include:
- fabricarea îngrăşămintelor:
. îngrăşăminte azotoase, fosfatice sau potasice, simple sau complexe;
. uree, fosfaţi naturali bruţi şi săruri naturale de potasiu, brute;
- fabricarea produselor asociate ale azotului:
. acid nitric şi sulfonic, amoniac, clorură de amoniu, nitriţi şi nitraţi de potasiu.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor agrochimice, vezi 24.20;
- tratarea reziduurilor prin compostare cu plante, în scopul îndepărtării şi al obţinerii unui produs derivat (compost), vezi 90.02

2416 Fabricarea materialelor plastice în forme primare
Această clasă include:
- fabricarea materialelor plastice în forme primare:
. polimeri, inclusiv cei din etilenă, propilenă, stiren, clorură de vinil, acetat de vinil şi acrilice;
. poliamide;
. răşini fenolice, epoxidice şi poliuretan;
. răşini aldehidice şi poliesterice, precum şi polieteri;
. siliconi;
. modificatori ionici pe bază de polimeri.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea celulozei.
Această clasă exclude:
- reciclarea materialelor plastice, vezi 37.20

2417 Fabricarea cauciucului sintetic în forme primare
Această clasă include:
- fabricarea cauciucului sintetic, în forme primare:
. cauciuc sintetic;
. fracţiuni chimice;
- fabricarea amestecurilor de cauciuc sintetic şi cauciuc natural.

242 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice

2420 Fabricarea pesticidelor şi a altor produse agrochimice
Această clasă include:
- fabricarea insecticidelor, rodenticidelor, fungicidelor, ierbicidelor;
- fabricarea inhibitorilor de germinare, a biostimulatorilor;
- fabricarea dezinfectanţilor;
- fabricarea altor produse agrochimice n.c.a., exclusiv îngrăşămintele artificiale şi compuşii azotului n.c.a.
Această clasă exclude:
- fabricarea de îngrăşăminte artificiale şi compuşi ai azotului n.c.a., vezi 24.15

243 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor

2430 Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor
Această clasă include:
- fabricarea vopselelor şi a lacurilor;
- fabricarea pigmenţilor finiţi, a opacifianţilor şi a culorilor finite; fabricarea emailurilor vitroase şi a glazurilor, a angobelor şi substanţelor analoge;
- fabricarea masticurilor;
- fabricarea compuşilor pentru călăfătuit navele şi a preparatelor nerefractare similare, de umplere sau de acoperire a suprafeţelor;
- fabricarea solvenţilor şi diluanţilor organici complecşi; fabricarea dizolvanţilor finiţi, pentru vopsele şi lacuri;
- fabricarea cernelii tipografice.
Această clasă exclude:
- fabricarea coloranţilor şi a pigmenţilor, vezi 24.12;
- fabricarea cernelii de scris şi de desen, vezi 24.66

244 Fabricarea de medicamente, produse farmaceutice şi naturiste

2441 Fabricarea produselor farmaceutice de bază
Această clasă include:
- producerea de substanţe active din punct de vedere medicinal, ce urmează a fi utilizate pentru proprietăţile lor farmacologice, la fabricarea medicamentelor;
- prelucrarea sângelui.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea zaharurilor pure din punct de vedere chimic;
- prelucrarea glandelor şi fabricarea extractelor glandulare etc.

2442 Fabricarea preparatelor farmaceutice
Această clasă include:
- fabricarea medicamentelor, definite ca atare în legislaţia Comunităţii:
. antiseruri şi alte fracţii ale sângelui;
. vaccinuri;
. diverse medicamente, inclusiv preparate homeopatice;
- fabricarea produselor chimice anticoncepţionale pentru uz extern şi a medicamentelor anticoncepţionale hormonale;
- fabricarea materialelor utilizate pentru plombe dentare şi a cimenturilor pentru reconstrucţia oaselor.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea vatei, tifonului, feşelor, bandajelor medicinale impregnate, a catgutului chirurgical etc.

245 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere, cosmetice şi de parfumerie

2451 Fabricarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere
Această clasă include:
- fabricarea agenţilor organici activi, de suprafaţă;
- fabricarea săpunului;
- fabricarea glicerolului;
- fabricarea preparatelor active, de suprafaţă:
. prafuri de curăţat sub formă solidă sau lichidă, precum şi detergenţi;
. preparate pentru spălatul vaselor;
. produse pentru înmuierea materialelor textile;
- fabricarea produselor de curăţat şi lustruit:
. preparate pentru parfumarea şi dezodorizarea încăperilor;
. ceară artificială şi ceară preparată;
. creme de ghete şi produse de lustruit pielea;
. creme şi produse de lustruit lemnul;
. produse de lustruit pentru caroserii, sticlă şi metal;
. paste şi prafuri de curăţat.

2452 Fabricarea parfumurilor şi a produselor cosmetice (de toaletă)
Această clasă include fabricarea de:
. parfumuri şi ape de toaletă;
. preparate de înfrumuseţare şi farduri;
. preparate pentru prevenirea arsurilor la plajă şi pentru bronzat;
. preparate pentru manichiură şi pedichiură;
. tampoane, lacuri fixative pentru păr, preparate pentru ondularea şi întinderea părului;
. produse pentru igiena bucală şi dentară, inclusiv preparate pentru fixarea danturii false;
. preparate pentru ras;
. deodorante şi săruri de baie;
. depilatoare.
Această clasă exclude:
- extragerea şi rafinarea uleiurilor esenţiale, vezi 24.63

246 Fabricarea altor produse chimice

2461 Fabricarea explozivilor
Această clasă include:
- fabricarea pulberilor propulsive;
- fabricarea explozivilor;
- fabricarea produselor pirotehnice.

2462 Fabricarea cleiurilor şi gelatinelor
Această clasă include:
- fabricarea gelatinei şi a derivaţilor săi, a cleiului şi adezivilor finiţi, inclusiv cleiurile şi adezivii pe bază de cauciuc.

2463 Fabricarea uleiurilor esenţiale
Această clasă include:
- fabricarea extractelor din produse aromatice naturale;
- fabricarea răşinilor;
- fabricarea apelor aromatice distilate;
- fabricarea mixturilor de produse odorifere, utilizate la prepararea parfumurilor sau a alimentelor.
Această clasă exclude:
- fabricarea produselor aromatice sintetice, vezi 24.14;
- fabricarea parfumurilor şi a preparatelor de toaletă, vezi 24.52

2464 Fabricarea preparatelor chimice de uz fotografic
Această clasă include:
- fabricarea plăcilor fotografice, a filmelor, hârtiei fotosensibile şi a altor materiale fotosensibile neexpuse;
- fabricarea preparatelor chimice pentru uz fotografic.

2465 Fabricarea suporţilor destinaţi înregistrărilor
Această clasă include:
- fabricarea suporţilor de înregistrare audio şi video;
- fabricarea dischetelor şi a benzilor magnetice pentru calculatoare.
Această clasă exclude:
- fabricarea peliculei cinematografice, vezi 24.64

2466 Fabricarea altor produse chimice n.c.a.
Această clasă include:
- fabricarea diverselor produse chimice, ca de ex.:
. peptone, derivaţi ai peptonelor, alte substanţe proteice şi derivatele lor n.c.a.;
. uleiuri şi grăsimi modificate chimic;
. materiale folosite la finisarea materialelor textile şi a pielii;
. pulberi şi paste utilizate în sudură;
. decapanţi pentru metale;
. aditivi finiţi pentru cimenturi;
. carbon activat, aditivi pentru lubrifianţi, acceleratori finiţi ai cauciucului, catalizatori şi alte produse chimice de uz industrial;
. preparate antidetonante, antigeluri, lichide pentru transmisia hidraulică;
. reactivi complecşi de diagnostic şi laborator.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea cernelii de scris şi de desen.

247 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale

2470 Fabricarea fibrelor şi firelor sintetice şi artificiale
Această clasă include:
- fabricarea filamentelor sintetice sau artificiale;
- fabricarea fibrelor sintetice sau artificiale, necardate, nepieptănate sau prelucrate altfel, utilizate pentru filarea în fire;
- fabricarea firului simplu, sintetic sau artificial, inclusiv a firului de înaltă rezistenţă;
- fabricarea monofilamentelor sau a benzilor înguste, sintetice sau artificiale.
Această clasă exclude:
- fabricarea aţei de cusut din fire artificiale, vezi 17.16;
- filarea fibrelor sintetice sau artificiale (obţinerea firelor), vezi 17.1

DH FABRICAREA PRODUSELOR DIN CAUCIUC ŞI MASE PLASTICE
Industria de prelucrare a cauciucului şi a maselor plastice se caracterizează prin materiile prime utilizate. Aceasta nu înseamnă însă, că toate produsele fabricate din aceste materiale se încadrează, în mod necesar, în această subsecţiune.

25 Fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice

251 Producţia de articole din cauciuc

2511 Fabricarea anvelopelor şi a camerelor de aer
Această clasă include:
- fabricarea anvelopelor din cauciuc pentru vehicule, echipamente, maşini mobile şi pentru alte utilizări:
. anvelope pneumatice;
. anvelope solide sau tampon;
- fabricarea camerelor de aer interioare, pentru anvelope;
- fabricarea suprafeţelor (benzilor) de rulare interşanjabile, pentru pneuri; a flapsurilor, benzilor ("cocoaşă de cămilă"), pentru recondiţionarea anvelopelor etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor pentru repararea cauciucului, vezi 25.13;
- repararea de anvelope şi camere (vulcanizare), vezi 50.20

2512 Reşaparea anvelopelor
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor pentru repararea cauciucului, vezi 25.13;
- repararea penelor de cauciuc, vezi 50.20

2513 Fabricarea altor produse din cauciuc
Această clasă include:
- fabricarea altor produse din cauciuc natural sau sintetic, nevulcanizat, vulcanizat sau solidificat:
. plăci, foi, benzi, baghete, profile din cauciuc;
. tuburi, conducte şi furtunuri de cauciuc;
. curele de transmisie şi benzi transportoare din cauciuc;
. articole de igienă şi farmacie, din cauciuc: prezervative, tetine, buiote etc.;
. articole de îmbrăcăminte din cauciuc;
. covoare şi preşuri din cauciuc;
. materiale textile cauciucate;
. aţă şi frânghie din cauciuc;
. fire şi ţesături cauciucate;
. inele şi garnituri din cauciuc;
. învelişuri din cauciuc, pentru role de conducere;
. saltele gonflabile din cauciuc.
Această clasă include, de asemenea:
- fabricarea materialelor pentru repararea cauciucului.
Această clasă exclude:
- fabricarea suportului textil pentru anvelope, vezi 17.54;
- fabricarea îmbrăcămintei din material textil elastic, vezi 18.2;
- fabricarea încăţămintei din cauciuc, vezi 19.30;
- fabricarea cleiurilor şi adezivilor pe bază de cauciuc, vezi 24.62;
- fabricarea benzilor "cocoaşă de cămilă", vezi 25.11;
- fabricarea de plute pneumatice şi ambarcaţiuni, vezi 35.12;
- fabricarea saltelelor din cauciuc spongios neacoperit, vezi 36.15;
- fabricarea articolelor sportive din cauciuc, vezi 36.40;
- fabricarea jocurilor şi jucăriilor din cauciuc, vezi 36.50;
- recuperarea cauciucului, vezi 37.20

252 Fabricarea articolelor din material plastic

2521 Fabricarea plăcilor, foliilor, tuburilor şi profilelor din material plastic
Această clasă include:
- fabricarea produselor semifabricate din material plastic:
. plăci, folii, blocuri, peliculă, foi, benzi etc.
- fabricarea produselor finite din material plastic:
. tuburi, conducte, furtunuri şi fitting-urile lor, din material plastic.
Această clasă exclude:
- fabricarea materialelor plastice în forme primare, vezi 24.16;
- fabricarea elementelor optice de plastic, vezi 33.40;
- fabricarea saltelelor din plastic spongios neacoperit, vezi 36.15

2522 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic
Această clasă include:
- fabricarea articolelor din material plastic, utilizate pentru ambalarea mărfurilor:
. pungi, saci, containere, cutii, lăzi, bidoane, sticle etc.
Această clasă exclude:
- fabricarea articolelor de voiaj, din plastic, vezi 19.20;
- fabricarea articolelor din cauciuc natural sau sintetic, vezi 25.1;
- ambalarea produselor în mat